Decizie în instanță: Banca Românească a inserat clauze abuzive în contractele de credit de nevoi personale

Decizie în instanță: Banca Românească a inserat clauze abuzive în contractele de credit de nevoi personale
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 31 mar 2017

Tribunalul București a decis că Banca Românească a utilizat clauze abuzive în contractele de credit de nevoi personale încheiate cu clienții înainte de 2010, în urma unui proces inițiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Banca, având acționariat grecesc, va trebui să elimine un comision și să schimbe modul de calcul al dobânzilor din toate contractele de acest tip, dacă decizia instanței va rămâne definitivă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ANPC a amendat Banca Românească în 2015 în urma reclamației unui consumator și, potrivit prevederilor Legii 193/2000, a cerut în instanță eliminarea clauzelor pe care le considera abuzive din toate contractele de credit ale băncii.

Banca Românească percepea un comision de monitorizare de 0,2%, plătibil lunar și calculat la valoarea inițială a creditului, dar și o dobândă variabilă compusă dintr-o marjă fixă la care se adăuga dobânda de referință a băncii, care, așa cum îi spune și numele, era calculată de către bancă și nu raportată la piață.

Tribunalul București (dosar 14487/3/2015*) a decis să elimine clauza privind comisionul și a declarat sintagma care face referire la dobânda variabilă drept abuzivă.

În cazul de față, dobânda inițială a creditului era de 9,9%, din care marja de 4,9%.

Asociațiile de consumatori sesizează CSM și INM cu privire la instrucția judecătorilor de către BNR CITEȘTE ȘI Asociațiile de consumatori sesizează CSM și INM cu privire la instrucția judecătorilor de către BNR

Instanța a obligat Banca Românească la modificarea contractelor de credit în curs de executare ce conțin clauzele de mai sus, prin eliminarea lor, însă, la fel ca în cazul altor litigii de acest tip pornite de ANPC, a respins capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate în plus de la consumatori.

Rămâne de văzut care va fi impactul real al acestei decizii, dacă va fi confirmată și de Curtea de Apel, în cazul în care banca va face cerere de apel.

Contractele de credit au fost modificate în 2010, cu ocazia emiterii Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 50, moment de la care băncile au fost obligate să calculeze dobânzile variabile la credite în funcție de referințele din piață, precum Robor/Euribor/Libor. Deși, în cele din urmă nu s-a mai aplicat pentru creditele în derulare, OUG 50 a dus și la modificarea acelor contracte prin acte adiționale. Băncile au mărit marjele fixe din contracte pentru a nu pierde din această tranziție, întrucât dobânzile din piață erau mai mici decât cele de la momentul acordării. Tot prin această operațiune, băncile au inclus în marja de dobândă și creșterile de dobândă ulterioare acordării creditelor.

Totodată, fiindcă vorbim de credite de nevoi personale, și sunt aproape 10 ani de când acestea au fost acordate, este posibil ca unele contracte să se fi închis deja.

Însă, pe baza acestei decizii, în cazul în care rămâne definitivă, debitorii se vor putea adresa pe cale individuală instanței să ceară despăgubiri și recalcularea dobânzilor, inclusiv cei care au achitat deja creditele, dacă n-au ieșit din termenul de prescripție.

Banca Românească a fost activă pe piața creditelor în franci elvețieni înainte de criză și nu a făcut o ofertă de conversie clienților. La finele lui 2015 era cea mai mică dintre băncile elene din piață (locul 14), cu o cotă după active de 1,7%, după restrângerea activității în ultimii ani. Acționarul majoritar, National Bank of Greece, e în negocieri pentru vânzarea afacerilor din România, după ce recent a ieșit și din Bulgaria, fiind sub presiune pentru capitalizarea afacerii din Grecia.

ANPC pierde un proces cu Piraeus Bank pe creditele în franci elvețieni CITEȘTE ȘI ANPC pierde un proces cu Piraeus Bank pe creditele în franci elvețieni

ANPC a deschis șase dosare pe clauze abuzive cu Banca Românească. Până în prezent a obținut o decizie definitivă favorabilă și a pierdut definitiv un litigiu.

La jumătatea anului trecut, ANPC a mai câștigat pe fond două litigii cu Banca Românească, în dosarele 16553/3/2016 și 13864/3/2015, dintre care ultimul vizează aceleași clauze descrise mai sus, însă în cazul contractelor de credit de nevoi personale cu garanție imobiliară. Pe portal nu este înregistrată o cerere de apel din partea băncii în niciunul dintre cele două dosare.

Curtea de Apel a stabilit, definitiv, tot la jumătatea anului trecut (dosar 4051/2/2015*), că Banca Românească a utilizat clauze abuzive în contractele de credit de nevoi personale, nevoi personale cu garanție imobiliară și creditele ipotecare. Dacă în cazul primelor două discutăm de clauze identice cu cele descrise mai sus, în cazul creditelor ipotecare banca stipula calculul dobânzilor după indicatorii de piață, însă își rezerva dreptul de a modifica sau nu dobânda.

Pe de altă parte, în luna noiembrie, ANPC a pierdut definitiv un alt proces (dosar 13863/3/2015*) în care atât Tribunalul cât și Curtea de Apel au stabilit că acele clauze privind variația dobânzii din contractele de credit ipotecar descrise mai sus nu sunt abuzive, ceea ce arată că practica instanțelor variază de la complet la complet.

Tot în 28 martie, un alt complet al Tribunalului București a suspendat un alt litigiu dintre ANPC și Banca Românească, după ce banca a cerut sesizarea Curții Constituționale privind art. 12 și 13 din Legea 193/2000.

Dosarul (14484/3/2015***) vizează clauza din contractele de credit ipotecar în franci elvețieni care arată că plata ratelor lunare se face în moneda în care a fost acordat creditul. Dacă aceasta ar fi exclusă din contracte, debitorii ar putea rambursa creditele în lei, la cursul de la data acordării, dacă ne raportăm la decizii în spețe similare, deschise, însă de debitori pe cale individuală.

Curtea Constituțională a respins mai multe sesizări ale băncilor pe constituționalitatea art. 12 și 13, care, din octombrie 2013, spun, pe scurt, că ANPC sau o asociație de consumatori pot obține eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele care o conțin, chiar dacă consumatorii nu fac personal sesizări sau nu se implică în proces. Băncile consideră că aceste modificări sunt retroactive, pentru că se aplică și contractelor în derulare.

Instanțele au continuat, însă, să trimită sesizări la CCR, ceea încă blochează o parte din dosare. Altele au fost deblocate recent după deciziile CCR.

După 2013, ANPC a deschis 41 de litigii cu băncile (BCR, Banca Transilvania, Credit Europe Bank, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, ING Bank, BCR Banca pentru Locuințe, Alpha Bank, OTP Bank, Banca Românească, Bancpost).

Recent, Autoritatea a pierdut cu Piraeus Bank la Tribunalul București, cu Bancpost, definitiv, la Curtea de Apel București și a câștigat, definitiv, cu Alpha Bank.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca romaneasca
anpc
clauze abuzive
dobanda abuziva
procese banci
litigii banci
procese anpc
credite franci elvetieni