DOCUMENT Senatorul Daniel Zamfir revine cu o nouă propunere pentru darea în plată: o creștere mai mare de 50% a cursului să fie considerată impreviziune

DOCUMENT Senatorul Daniel Zamfir revine cu o nouă propunere pentru darea în plată: o creștere mai mare de 50% a cursului să fie considerată impreviziune
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 17 feb 2020

O creștere mai mare de 50% pe o perioadă de cel puțin trei luni a cursului ar putea fi considerată automat o situație de impreviziune în contractele de credit ipotecar și ar da dreptul debitorilor să obțină darea în plată în instanță sau reconfigurarea termenilor împrumutului, potrivit unui amendament la un proiect de lege dezbătut în Parlament. Anterior, Curtea Constituțională a arătat că o variație de 20% ar fi prea redusă, astfel că senatorul Daniel Zamfir a venit cu o nouă propunere care ar include toate creditele în franci elvețieni acordate înainte de criză, dar și pe o parte a celor în euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Suzuki își extinde gama de modele hibrid si devine primul producator care comercializeaza doar modele hibrid 12V si 48V. Time to Hybrid! CITEȘTE ȘI Suzuki își extinde gama de modele hibrid si devine primul producator care comercializeaza doar modele hibrid 12V si 48V. Time to Hybrid!

Darea în plată a locuințelor cumpărate prin credit în valută, mai ales în franci elvețieni, ar putea deveni mult mai ușoară dacă amendamentele lui Zamfir adoptate de comisiile de raport din Senat vor trece și de Plen și, mai apoi, de Camera Deputaților.

Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020? CITEȘTE ȘI Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020?

Vor fi considerate situații de impreviziune de către instanțe creșterea cu 50% a cursului, care se menține pe o perioadă de cel puțin 90 de zile, respectiv o creștere a dobânzii anuale efective cu cel puțin jumătate față de nivelul de la data contractării creditului, arată amendamentele lui Zamfir.

“Reprezintă impreviziune…: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la dată transmiterii notificării de dare în plata o creștere de peste 50% față de dată încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 50% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naționala a României la dată transmiterii notificării de plata și cursul de schimb publicat de BNR la dată încheierii contractului de credit. Disproporția de minim 50% între cursul de schimb inițial și cel contemporan notificării de dare în plată trebuie să subziste până la dată notificării de dare în plata, dar nu mai puțin de 90 de zile. Perioada de minim 90 de zile trebuie să fie neîntreruptă;

b) în cazul în care costul total al creditului (DAE) a crescut cu cel puțin 50% față de nivelul din data contractării creditului. Dispozițiile de la lit a) se aplică în mod corespunzător”. (raportul cu amendamentele admise poate fi consultat aici)

Cele două modificări înlocuiesc forma inițială a legii, după ce aceasta a fost trântită de Curtea Constituțională, care a desființat textul pentru multiple deficiențe. Inițial, s-ar fi considerat o situație de impreviziune o creștere de peste 20% a cursului, respectiv o creștere a gradului de îndatorare mai mare de 20%.

CCR a stabilit că evoluția gradului de îndatorare nu are nimic de-a face cu impreviziunea (cum de altfel nu are de-a face nici situația materială a debitorului), dar și că o creștere de peste 20% a cursului de schimb este prea redusă pentru a fi considerată o situație excepțională în derulare unui contract de împrumut sau un risc valutar supra-adăugat celui inerent contractelor în valută. Pe de altă parte, Curtea a arătat că dacă instanțele pot stabili reguli privind aplicarea impreviziunii în solicitările de dare în plată, atunci și Parlamentul poate legifera în acest sens și a invitat practic inițiatorii să revină cu o nouă propunere de prag privind cursul.

DOCUMENT ANAF lansează GHIDUL privind întocmirea și utilizarea principalelor documente financiar-contabile CITEȘTE ȘI DOCUMENT ANAF lansează GHIDUL privind întocmirea și utilizarea principalelor documente financiar-contabile

Totodată, Curtea a mai arătat că legiuitorul trebuie să vină și cu o întindere în timp a deprecierii.

Senatorul Daniel Zamfir (ex ALDE, parte a grupului PSD) a ales o variație a cursului de 50% pe cel puțin trei luni. Astfel, s-ar încadra toate creditele în franci elvețieni acordate în perioada de dinainte de criză (majoritatea între 2005 și 2008) pentru care creșterea cursului e mai mare sau în jurul a 100% și creditele în euro acordate în trimestrul 3 din 2017, precum și creditele în dolari americani acordate persoanelor fizice între 2007 și 2008.

Curtea stabilise că fluctuația valutară ar trebui să fie “majoră”, “continuă”, “să aibă o anumită constanță în timp” și să reflecte “o dezechilibrare majoră a prestațiilor părților”, adică să fie prea oneroasă pentru una dintre părțile contractante.

Propunerea lui Zamfir nu face referire directă la evoluția cursului față de leul românesc sau față de moneda în care debitorul își realizează veniturile, astfel că nu rezolvă una dintre criticile inițiale ale CCR care arăta că legiuitorul nu a stabilit moneda în raport cu care se calculează variația.

Un alt amendament modifică propunerea inițială a lui Zamfir și arată că va fi considerat într-o situație de impreviziune și debitorul a cărui locuință a fost vândută silit și care se află în continuare în executare silită (prin popriri) din cauză că datoria nu a fost acoperită.

EXCLUSIV OTP și Intesa au depus oferte indicative apropiate ca valoare pentru Garanti România. Banca Transilvania, interesată și ea din nou de achiziție CITEȘTE ȘI EXCLUSIV OTP și Intesa au depus oferte indicative apropiate ca valoare pentru Garanti România. Banca Transilvania, interesată și ea din nou de achiziție

Un alt paragraf care stabilea că debitorul nu mai trebuie să plătească ratele suspendate pe perioada notificării de dare în plată dacă pierde procesul cu banca este modificat, după ce CCR l-a declarat neconstituțional, însă într-o formă care păstrează, practic, ideea inițială. Astfel, debitorul nu va restitui ratele și penalitățile decât în cazul în care creditor va proba că acesta a fost de rea-credință la data depunerii contestației.

Un alt amendament subliniază că încetarea contractului prin darea în plată se va face doar în cazul în care acesta nu poate continua, altfel echilibrarea și continuarea acestuia sunt prioritare.

Proiectul de lege urmează să fie supus votului din Plenul Senatului și mai apoi trebuie să treacă și de Camera Deputaților și să fie promulgat pentru a intra în vigoare.

Băncile au primit sub 10.000 de notificări de dare în plată de la debitori. Avântul inițial al clienților care au vrut să închidă socotelile cu banca a fost stăvilit de deciziile CCR (care a stabilit că darea în plată nu poate fi aplicată decât de un judecător și doar în condițiile existenței impreviziunii), dar și de deciziile favorabile creditorilor în majoritatea cazurilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
darea in plata
impreviziunea
daniel zamfir
crestere curs valutar
curs darea in plata