EXCLUSIV Băncile au angajat la începutul anului și au avut cei mai profitabili salariați. S-a terminat cu restructurarea?

Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 10 mai 2017

Când a venit criza, investițiile s-au oprit, capitalurile au început să se retragă prin țările mai civilizate din care veneau și băncile, puternic angajate în bula creditării, au început să ia apă la bord, să închidă sucursale și să dea afară angajați. Și au tot închis și au tot concediat. După aproape opt ani de la falimentul Lehman Brothers, restructurarea pare să fi atins fundul, deși mai sunt câteva hopuri de trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În 2008 erau mai multe unități bancare în România decât farmacii. Concursul simultan pentru cea mai îndatorată, respectiv cea mai bolnavă nație din Europa a fost câștigat, în cele din urmă, de farmaciști.

Profitul BCR a scăzut în primul trimestru cu 38% la 196 de milioane de lei CITEȘTE ȘI Profitul BCR a scăzut în primul trimestru cu 38% la 196 de milioane de lei

De la peste 6.500 de unități în vârful din decembrie 2008, băncile au redus oferta de la parterul blocurilor la aproape 4.800 de unități. Farmaciile au prosperat și au crescut cu mai bine de jumătate la 8.200, limitate doar de legislație.

Peste 16.000 de angajați au plecat din sistemul bancar după 2008 – trei din zece. Pentru perspectivă, numărul este apropiat de cel al orașului Drăgășani, din care se trage guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

EXCLUSIV Băncile au angajat la începutul anului și au avut cei mai profitabili salariați. S-a terminat cu restructurarea?

Tăvălugul peste unii dintre cei mai loviți de criză angajați pare să fi atins fundul. Datele raportate de bănci la Banca Națională a României arată că numărul de angajați a crescut în martie față de decembrie, deși au fost închise încă 25 de sucursale. Analizate în serie, datele arată că, după 2015, variația de personal s-a temperat și că băncile n-au mai lichidat sucursale ca în anii de dinainte.

Cheia stă în evoluția angajaților la nivelul centralelor, unde lucrează managmentul principal și tot corpul de suport, de la comunicare la recuperare creanțe. Numărul angajaților din centrală a crescut constant în ultimul an, în timp ce sucursalele se închid cu tot cu contractele de muncă ale personalului aferent.

Poate că impresia clienților care intră într-o sucursală este că au crescut cozile și că nu sunt niciodată suficienți angajați. Datele arată că media de angajați pe unitate a rămas la fel (7,3) ca în 2011, astfel că aglomerația este mai degrabă explicabilă prin numărul mai redus de unități (cu aproape 1.800 sub nivelul din 2008).

EXCLUSIV Băncile au angajat la începutul anului și au avut cei mai profitabili salariați. S-a terminat cu restructurarea?

Băncile au venit cu inovație și cu “inovații” să descurajeze prezența clienților care n-au treabă cu creditele în sucursale. Au îmbunătățit platformele de internet banking și, totodată, au pus comisioane mari pentru plățile la ghișeu și le-au eliminat, în mare parte, pe cele de la bancomate. Spre exemplu, cea mai mare bancă, BCR, a pus un comision de minimum 15 lei pentru retragerea de numerar de la ghișeu, dar a eliminat comisionul de la bancomate. Totodată, plata la ghișeu este comisionată dublu față de cea de la mașinile multifuncționale.

Și procesul de acordare a creditelor a scăzut ca timp, după ce multe dintre băncile mari au încheiat acorduri cu Fiscul pentru a prelua datele de venituri ale potențialilori clienți.

Cu mai puține guri de hrănit și chiar după toate creditele proaste acordate, profitabilitatea băncilor a început să se îmbunătățească. În primul trimestru din 2017, angajații băncilor au făcut peste 22.000 de lei profit per capita pentru acționari, cu peste 10% față de acum un an și la cel mai ridicat nivel din toate timpurile, în condițiile în care băncile au cel mai bun început de an.

Și responsabilitatea gestiunii fiecărui angajat a crescut. De la circa 5,4 milioane de lei în 2011, fiecare angajat gestionează, în medie, active de 7,1 milioane de lei în prezent, cu o treime mai mult.

Angajații băncilor au fost tot timpul, pe medie, plătiți mai bine decât cei din restul economiei. Dar sunt ei plătiți mai bine în ton cu administrarea activelor per capita? Salariul mediu net era de 4.000 de lei în 2011. A crescut până aproape de 4.500 de lei la finele anului trecut, după care a scăzut la 3.940 de lei în martie., cu circa 200 de lei sub nivelul din martie 2016.

Evoluția este mult mai slabă decât media pe economie, unde salariile au crescut cu o treime doar în ultimii doi ani.

Trebuie ținut cont că media include veniturile top managementului până la cele ale casierului din sucursală și, totodată, veniturile de peste 15.000 de lei nu mai beneficiază de plafonare în privința contribuțiilor începând cu februarie.

Angajații băncilor trebuie să se mai țină la adăpost de încă câteva hopuri. Unele de anticipat, altele mai greu de măsurat ca anvergură.

Din prima categorie fac parte achizițiile negociate în acest moment. Banca Românească, Bancpost și Marfin Bank sunt scose la vânzare, în diferite stadii. Dacă vor fi preluate de bănci deja în piață, rețelele teritoriale se vor contopi și mai mult, iar angajații care nu sunt în centrală vor pleca în mare parte acasă.

Din a doua categorie face parte automatizarea. Aici nu este vorba doar de casierii înlocuiți de plățile online, ci chiar de roboți care vor prelua comunicarea cu clienții sau vor înlocui mare parte din departamentul de legal. În fața robotizării și a inteligenției artificiale, sindicaliștii băncilor au venit deja cu o viziune romantică.

viewscnt
Afla mai multe despre
angajati banci
restructurare sistem bancar
profit banci
sucursale banci