Grupul italian UniCredit, creștere de 13% a profitului pe piața locală în 2019

Grupul italian UniCredit, creștere de 13% a profitului pe piața locală în 2019
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 7 feb 2020

Grupul Italian UniCredit a raportat un profit consolidat de 132 milioane euro pe piața locală în 2019, în creștere cu 13,1% față de 2018, în condițiile în care rezultatul operațional a urcat cu aproape un sfert.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profitul operațional net (care exclude creditele scoase din bilant) al UniCredit în România a urcat, anul trecut, cu 24,2% față de 2018,  la 194 milioane euro. Profitul brut a fost de 161 milioane de euro, cu 12% peste cel din anul precedent.

Creditele scoase în afara bilanțului au scăzut cu 13,5%, la 73 milioane de euro.

Euro scade sub 4,77 lei, cel mai mic nivel din ultimele 2 luni CITEȘTE ȘI Euro scade sub 4,77 lei, cel mai mic nivel din ultimele 2 luni

Veniturile operaționale au însumat 445 milioane de euro, în urcare cu 8,9% față de 2018. De cealaltă parte, cheltuielile operaționale s-au majorat cu 5,9%, la 178 de milioane de euro.

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 6,4%, la 278 de milioane de euro, iar veniturile din tranzacționare au urcat cu 28,1%, la 96 de milioane de euro. Veniturile din comisioane au urcat cu 0,7%, la 69 milioane euro.

Portofoliul de credite al UniCredit în România însuma 6,15 miliarde de euro la finele anul trecut, cu 3,6% mai mult decât în 2018. Depozitele totalizau 7,06 miliarde de euro, în urcare cu 12,2%.

Raportul dintre costuri și venituri s-a redus cu 1,1 puncte procentuale, la 39.9%.

Grupul italian este prezent în România prin intermediul UniCredit Bank, a patra mare bancă din sistem, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management și UniCredit Services.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
profit unicredit
rezultat unicredit