Guvernul a aprobat ordonanța pentru scutirea de impozit la darea în plată. Va fi înființat Registrul național notarial de evidență a actelor

Guvernul a aprobat ordonanța pentru scutirea de impozit la darea în plată. Va fi înființat Registrul național notarial de evidență a actelor
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iun 2016

Guvernul a aprobat, marți, ordonanța de urgență care îi scutește de plata impozitului pe transferul proprietății pe cei care dau casele băncilor pentru a scăpa de datorii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vor fi scutiți de la plata impozitului cei care dau o singură dată în plată. Pe actualul Cod Fiscal, impozitul pe transfer ajunge până la 3% din valoarea tranzacției, iar Finanțele interpretau că statul ar fi trebuit să taxeze darea în plată la cea mai mare valoare, adică la cea a creanței, nu la valoarea de grilă a proprietății cedate creditorului.

Astfel, persoanele fizice care au dreptul la stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului nu vor plăti impozitul aferent transferului de proprietate imobiliară. Măsura va fi aplicată o singură dată numai la prima dare în plată, chiar dacă creditul este garantat cu una sau mai multe proprietăți imobiliare.

Beneficiar este orice persoană fizică, indiferent de calitatea pe care o are în contractul de credit și care apelează pentru prima dată la darea în plată. Pentru orice altă solicitare de dare în plată ulterioară, va fi plătit impozitul pe transferul proprietății imobiliare. Pentru identificarea primei operațiuni de dare în plată, va fi înființat, la nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, Registrul național notarial de evidență a actelor de dare în plată. În acest registru vor fi înscrise actele autentificate de notarul public și hotărârile judecătorești de dare în plată emise conform Legii 77/2016.

Băncile se apără de darea în plată cu marile firme de avocatură CITEȘTE ȘI Băncile se apără de darea în plată cu marile firme de avocatură

Totodată, persoanele care au fost deja executate silit și care apelează la Legea dării în plată pentru a li se anula datoriile neachitate nu vor mai trebui să achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice formă pot cere restituirea acestuia. În prezent, persoanele fizice care au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligația plății impozitului aferent venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.

Legea dării în plată a intrat în vigoare pe 13 mai, iar procedura prevede că debitorul care dă în plată trebuie să notifice creditorul și să stabilească o dată de întâlnire la un notar public, care nu poate fi mai aproape de 30 de zile libere de la depunerea solicitării.

Până în prezent, băncile au arătat că se opun, cu mici excepții, notificărilor de darea în plată și au depus sute de contestații în instanțele din toată țara.

EXCLUSIV Prima excepție de neconstituționalitate ridicată de bănci pe Legea dării în plată a fost trimisă la CC CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Prima excepție de neconstituționalitate ridicată de bănci pe Legea dării în plată a fost trimisă la CC

Creditorii au angajat marile case de avocatură pentru a se apăra și au solicitat instanțelor să trimită legea pentru control la Curtea Constituțională a Românei, pe motiv că aceasta ar acționa retroactiv, din moment ce se aplică și creditelor în derulare.

Eugen Rădulescu, oficial al Băncii Naționale, declara recent că sunt 4.000 de notificări de dare în plată venite de la clienții băncilor, însă BNR susține că el a oferit o estimare personală.

Au dreptul să dea în plată și cei care au pierdut casa în vânzare silită și au în continuare datorii către creditor, potrivit legii.

viewscnt
Afla mai multe despre
darea in plata
scutire impozit darea in plata