ÎCCJ a respins ca inadmisibilă o sesizare care ar fi putut să tranșeze admisibilitatea proceselor pe creditele în franci elvețieni

ÎCCJ a respins ca inadmisibilă o sesizare care ar fi putut să tranșeze admisibilitatea proceselor pe creditele în franci elvețieni
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 30 ian 2017

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins o sesizare prealabilă a Tribunalului Dolj care ar fi putut tranșa admisibilitatea cererilor clienților privind plata creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării, așa-numita "înghețare" a cursului. Instanța din Craivoa ceruse lămuriri de la ÎCCJ în privința mai multor articole din legile privind protecția consumatorului, precum și în privința principiului nominalismului monetar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tribunalul Dolj a cerut, în iulie 2016, ca ÎCCJ să pronunțe o hotărâre prealabilă prin care să interpreteze dacă prevederile din Codul Consumului din 2004, Ordonanța 21/1992 privind protecția consumatorilor și Legea 289/2014 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum, se circumscriu obligației legale a băncii de a informa consumatorul, în faza precontractuală, privind riscul ratei de schimb valutar.

Sesizarea instanței a venit la solicitrea unui debitor al Băncii Transilvania (preluat de la Volksbank) a cerut magistraților înghețarea cursului de schimb la data contractării creditului în franci elvețieni.

Recuperatorii nu mai au voie de astăzi să caute un datornic la serviciu sau să îl deranjeze noaptea CITEȘTE ȘI Recuperatorii nu mai au voie de astăzi să caute un datornic la serviciu sau să îl deranjeze noaptea

Instanța craioveană a mai cerut lămuriri și în privința principiului nominalismului monetar din vechiul Cod Civil de la 1864.  Acest principiu spune că suma numerică în valută precizată într-un contract este cea care trebuie restituită la scadență, indiferent de variațiile dintre monede. Pe de altă parte, debitorii susțin că, deși au semnat contracte în care moneda era francul, ei nu au avut posibilitatea să acceseze creditul în franci, deoarece valuta nu exista la momentul acordării decât scriptic, astfel că au primit lei sau euro.

Totodată, Tribunalul Dolj a mai solicitat Curții Supreme să stabilească dacă Legea 193/2000 privind clauzele abuzive obliga creditorii să insereze într-un contract de credit în valută o clauză clară și inteligibilă privind riscul valutar.

ÎCCJ a respins solicitarea Tribunalului pe toate cele trei capete, potrivit minutei de ședință.

Potrivit legii, instanțele pot formula astfel de sesizări în situația în care soluționarea dosarului de depinde de dezlegarea ÎCCJ, chestiunea de drept este nouă și nu a făcut obiectul unei alte sesizări la instanța de casație.

Debitorii sperau la o rezolvarea din partea ÎCCJ, în condițiile în care câteva instanțe s-au arătat favorabile cererilor de înghețare a cursului, cu 74 de sentințe definitive.

În dosarul din care s-a făcut trimiterea Banca Transilvania susținea că cererea nu este admisibilă, în condițiile în care practica este unitară – favorabilă creditorilor. Avocații băncii au făcut trimitere la minutele unei întâlniri între Consiliul Superior al Magistraturii și președinții instanțelor superioare pe tema clauzelor abuzive și a creditelor în franci elvețieni, din noiembrie 2015, în care se nota că soluțiile de admitere a “înghețării cursului” sunt izolate.

Numărul lor a crescut, între timp. Cele mai multe soluții definitive de înghețare vin de la magistrații Tribunalului Gorj, iar restul de la unele complete de la Tribunalul București și Tribunalul Cluj, cu câte o decizie favorabilă debitorilor și la Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel București.

La instanțele de fond împărțirea e mai pestriță. Cele aproape 200 de decizii favorabile au venit de la Giurgiu, Botoșani, București (Tribunal și judecătoriile de sector), Slatina, Buzău, Focșani, Satu Mare, Sibiu, Brăila, Bistrița, Odorheiul Secuiesc, Oradea, Craiova, Hațeg, Motru, Bălcești, Călărași, Cluj, Drobeta Turnu Severin, Turda, Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Constanța, Carei, Petroșani și Brașov.
O parte din acestea au fost menținute în apel, altele au fost întoarse și o altă parte nu s-au judecat încă.

Cei cu credite în franci așteaptă și decizia Curții Constituționale a României pe legea conversiei, care ar trebui să vină în 7 februarie, după mai multe amânări.

viewscnt
Afla mai multe despre
credite franci elvetieni