Irlanda a vândut 25% din acțiunile AIB cu 3 miliarde euro, cea mai mare listare a unei bănci europene din acest an

Irlanda a vândut 25% din acțiunile AIB cu 3 miliarde euro, cea mai mare listare a unei bănci europene din acest an

Foto: Flickr/Canadian Pacific

Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 23 iun 2017

Gurvernul irlandez a atras 3 miliarde de euro din vânzarea unui pachet de 25% din acțiunile Allied Irish Banks (AIB), fonduri ce vor fi folosite pentru reducerea datoriei naționale, care se ridică în prezent la 200 de miliarde de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acțiunile AIB au fost vândute la un preț de 4,4 euro/unitate, la jumătatea intervalului indicativ, de 3,90-4,90 euro/unitate. Oferta publică evaluează cea mai mare bancă de retail din Irlanda la 11,9 miliarde euro, scrie Reuters.

Este cea mai mare listare a unei bănci europene din acest an și a doua cea mai mare ofertă publică de pe continent, după listarea din aprilie a producătorului spaniol de componente auto Gestamp, care a atras 3,2 miliarde de euro din vânzarea unei participații de 25%.

Șeful UniCredit, pentru prima dată la București de la numire, anunță prioritățile grupului pentru România CITEȘTE ȘI Șeful UniCredit, pentru prima dată la București de la numire, anunță prioritățile grupului pentru România

Gestamp, companie controlată de familia Riberas, a intrat în luna martie pe piața din România prin achiziția fabricii MPO România, care livrează matrițe de presaj și ansamble pentru companii precum Dacia și Johnson Control.

Guvernul irlandez are opțiunea de a vinde încă un pachet de 3% din acțiunile AIB în următoarele săptămâni, pentru care ar putea obține alte 400 milioane euro, ceea ce ar duce valoarea ofertei publice peste cea a Gestamp.

AIB va debuta oficial pe bursele din Dublin și Londra marți, 27 iunie.

Înaintea ofertei publice, Irlanda deținea 99,9% din acțiunile AIB, bancă în care a injectat 21 miliarde euro pentru a o salva de la faliment după izbucnirea crizei financiare din 2009. Până în prezent, autoritățile de la Dublin au recuperat aproximativ jumătate din banii cheltuiți cu salvarea băncii. 

viewscnt
Afla mai multe despre
aib
allied irish banks
listare
irlanda
ipo