Isărescu pune aprecierea leului după căderea Guvernului pe seama unui deficit de lichiditate, a vânzărilor comerciale de valută și diferențialului de dobândă

Isărescu pune aprecierea leului după căderea Guvernului pe seama unui deficit de lichiditate, a vânzărilor comerciale de valută și diferențialului de dobândă
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 7 feb 2020

Guvernatorul Mugur Isărescu spune că leul s-a apreciat după demiterea Guvernului PNL Orban pentru că un client din piață a vândut valută într-o perioadă de deficit de lichiditate. Totodată, moneda națională este mai atractivă decât alte monede din regiune pentru că este mai aproape de un nivel real pozitiv, explică Isărescu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Imediat după ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului PNL a fost adoptată în Parlament, leul s-a apreciat cu un ban față de euro. Mișcarea a venit și pe un fond regional de întărire a monedelor, probabil ca urmare a unor intrări de capital.

Guvernatorul Isărescu spune că banca centrală n-a intervenit în piață cu vânzări de valută care să susțină leul și că piața a fost mișcată de ordine comerciale, totul pe fondul unui deficit de lichiditate.

Numărul deceselor provocate de coronavirus a trecut de 600, iar numărul celor infectați a depășit 30.000 CITEȘTE ȘI Numărul deceselor provocate de coronavirus a trecut de 600, iar numărul celor infectați a depășit 30.000

“Evenimentele politice nu sunt singurele care influențează piața. În ultimele zile a acționat în principal faptul că pe piața monetară, așa cum se întâmplă între 25 ale lunii precedente și 5-10 ale lunii curente, apare un relativ deficit de lichiditate, pentru că populația, firmele își plătesc dările la stat. Și atunci în contul Ministerului de Finanțe de la BNR apare un surplus, e ca și cum ar steriliza BNR banii”, arată Isărescu.

Banca centrală nu a mai ținut luni o licitație pentru atragerea de depozite, unul dintre instrumentele pe care le utilizează aproape săptămânal pentru creșterea ratelor pe termen scurt spre dobânda cheie, semn pentru analiști că în piață există un deficit de lichiditate, deși acesta nu s-a văzut decât foarte ușor în nivelul ratelor de dobândă.

“Când într-o asemenea situație apare un vânzător mai important, pot să vă garantez că de data asta nu am fost noi, Banca Națională, a fost un client – s-o fi gândit și el, aici e pură speculație, pică guvernul, se depreciază cursul, hai să vând acum. Dar nu s-a întâmplat, s-a apreciat cursul. N-a vândut tot imediat, a vândut în câteva zile. Piața noastră nu este una adâncă, nu are volume mari. Când vine cineva cu 100-200 de milioane, poate să miște cursul”, explică Isărescu.

“Mai e ceva, când ministerul de finanțe vinde o sumă din acel buffer în valută, îi dăm lei, îi dăm bază monetară care se poate multiplica”, adaugă guvenatorul.

Isărescu amintește și de diferențialul dintre dobânzi și inflație mai favorabil decât în alte țări din regiune. Astfel, banca centrală se așteaptă, pe ultima prognoză, la o inflație de 3,1% la finele anului, în timp ce dobânda cheie este de 2,5%, cea mai mare din regiune. Astfel, dobânda real negativă este mai apropiată de 0 decât în țări ca Ungaria unde nivelul este de circa 3 puncte procentuale sub 0.

“Avem un diferențial de dobândă important. Ce vă spun acum este citit și de investitori, apropo și de cum este apreciat leul. Unii se așteaptă să se deprecieze, stau cu un stoc de valută, cursul o de-a-ndoaselea și se cam sperie”, explică Isărescu.

Guvernatorul spune că au mai fost și intrări mai mari din fonduri europene.

De cealaltă parte, analiștii bancari au arătat că demiterea Guvernului reprezintă un pas spre alegerile anticipate, dorite de PNL, și care ar reprezenta și o risipire a incertitudinilor fiscale, mai ales a celor legate de creșterea pensiilor din această toamnă promisă de politicieni înainte alegerilor legislative la termen.

BNR a menținut dobânda cheie la 2,5% și a redus nivelul rezervelor minime obligatorii la valută de la 8 la 6%.

viewscnt
Afla mai multe despre
curs valutar
curs euro
mugur isarescu
apreciere leu
motiune cenzura