Japonia se alătură UE, SUA și altor parteneri din G7 în blocarea acceslui unor bănci rusești la sistemul internațional SWIFT

Japonia se alătură UE, SUA și altor parteneri din G7 în blocarea acceslui  unor bănci rusești la sistemul internațional SWIFT
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 feb 2022

Guvernul Japoniei a anunțat duminică că se alătură țărilor din Uniunea Europeană, Statelor Unite ale Americii și altor parteneri din G7 în blocarea unor bănci rusești din sistemul internațional SWIFT, în plus față de alte sancțiuni pentru Moscova, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noile măsuri punitive nipone includ și înghețarea activelor președintelui rus, Vladimir Putin, și ale altor oficiali din Executivul său, și se adaugă la blocarea conturilor unei serii de companii și entități financiare din Rusia.

Premierul nipon, Fumio Kishida, a anunțat duminică sancțiunile suplimentare care au ca scop "să arate Rusiei că actele sale nesăbuite de violență au un preț ridicat".

"Relațiile comunității internaționale cu Rusia nu mai pot fi aceleași ca până acum", a adăugat Kishida, care a condamnat din nou "agresiunea" Rusiei împotriva Ucrainei.

A treia economie a lumii se alătură astfel liderilor UE, Franței, Germaniei, Italiei, Marii Britanii, Canadei și Statelor Unite, care au emis un comunicat comun în care s-au angajat să se coordoneze în adoptarea măsurilor restrictive împotriva Rusiei.

Excluderea entităților ruse din Societatea pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Globale - SWIFT vine după intense consultări ce au avut loc în ultimele zile între SUA și țările europene, dintre care unele au avut dubii în legătură cu această măsură.

Sistemul de tranzacții SWIFT este baza arhitecturii financiare globale și este utilizat de 11.000 de bănci din 200 țări sau teritorii pentru a putea face transferuri.

Japonia, deși în ultimii 20 de ani a încercat să-și îmbunătățească relațiile cu Rusia - țară cu care are o dispută teritorială privind o parte din insulele Kurile de Sud- a urmat pașii SUA și G7 de a face presiuni asupra Moscovei pentru invazia în Ucraina.

viewscnt
Afla mai multe despre
japonia
sua
rusia
ue
swift
banci