Ministerul Finanțelor anunță condițiile în care populația și firmele pot cere amânarea ratelor la bancă. Normele nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial

Ministerul Finanțelor anunță condițiile în care populația și firmele pot cere amânarea ratelor la bancă. Normele nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 4 apr 2020

Băncile vor amâna plata ratelor pentru clienții afectați de criza provocată de răspândirea COVID-19, în cazul populației fiind suficientă pentru aprobarea facilității o declarație pe proprie răspundere că au fost afectate veniturile față de situația anterioară declanșării situației de urgență, a transmis astăzi Ministerul Finanțelor. Pentru debitorii PFA, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, precum și pentru profesii liberale și profesii care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, creditorii vor aproba dacă activitatea a fost întreruptă total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori, și altele.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Pentru celelalte firme, băncile vor aproba amânarea la plată dacă dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, sau certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor sale cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020. De asemenea, băncile vor aproba solicitările dacă activitatea firmelor a fost întreruptă parțial sau total ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretată, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori ș.a.

Guvernul a aprobat în ședința de joi normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare, ce stabilesc condițiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare și perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eșalonare și garantare a dobânzilor.

Normele nu au fost, însă, publicate deocamdată în Monitorul Oficial, deși au fost trimise imediat după aprobare.

ULTIMA ORĂ Parlamentul a adoptat legea PSD de amânare a ratelor la credite și a executărilor silite pe 9 luni, fără plata dobânzilor și comisioanelor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Parlamentul a adoptat legea PSD de amânare a ratelor la credite și a executărilor silite pe 9 luni, fără plata dobânzilor și comisioanelor

Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane se stabilește conform opțiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, și este cuprinsă între o lună si 9 luni, fără a putea depăși data de 31 decembrie 2020. Scadența ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.

Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situația gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență, și se afla in imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului.

Normele exemplifică și câteva cauze care urmează a fi luate în calcul la creditele ipotecare, menționând că băncile nu trebuie să se limiteze la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în șomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19, și altele asemenea.

Decizia de aprobare conține și numărul de rate care au fost solicitate de debitor pentru suspendarea la plată, și se comunică debitorului în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor. Decizia poate fi comunicată și telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor.

Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.

Modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiționale, deci fără alte costuri, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

Notificarea debitorului se efectuează în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor. În graficului de rambursare a creditului revizuit după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată rata de dobânda se menține la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.

BCR a primit 13.000 de cereri de la persoanele fizice pentru suspendarea ratelor. 3-4% din firme au cerut ajutor. „Este evident că numărul va crește” CITEȘTE ȘI BCR a primit 13.000 de cereri de la persoanele fizice pentru suspendarea ratelor. 3-4% din firme au cerut ajutor. „Este evident că numărul va crește”

Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit.

Plata de către debitor a creanței reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare se va face eșalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar. Graficul de rambursare a acestor plăți se comunică în termen de 5 zile debitorilor și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii, care garantează plata integrală a acestor dobânzi.

În cazul în care în structura dobânzii aferente creditelor ipotecare sunt prevăzuți indici variabili, valoarea scrisorii de garanție este determinabilă pe baza estimărilor creditorilor privind evoluția indicilor variabili. Pentru efectuarea corecției valorii scrisorii de garanție, până la data de 31 ianuarie 2021 creditorii au obligația comunicării FNGCIMM situația centralizatoare privind valoarea cumulată a dobânzilor de plată, determinată pe baza valorii indicilor care intră în structura de cost a dobânzii conform contractelor de credit încheiate cu debitorii.

Criteriile de aprobare a solicitării de amânare pentru persoanele fizice se mențin și în cazul celorlalte credite acordate de bănci și instituții financiare nebancare. În aceste cazuri, însă, dobânda se va capitaliza la principal.

Pentru debitorii persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, precum și pentru debitorii care dețin profesii liberale și profesii care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, creditorii vor aproba dacă activitatea a fost întreruptă total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori, și altele.

Pentru celelalte firme, băncile vor aproba amânarea la plată dacă dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, sau certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor sale cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020. De asemenea, băncile vor aproba solicitările dacă activitatea firmelor a fost întreruptă parțial sau total ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretată, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori s.a.

ULTIMA ORĂ Programul \ CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Programul "Prima casă” în noua formulă "O familie, o casă" - promulgat. Noutate: Garantare de 100% de către stat pentru grupurile vulnerabile

Facilitățile nu se acordă firmelor care se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Cu excepția creditelor ipotecare, dobânda datorată de debitori corespunzător perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârșitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plătește eșalonat până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata ramasă până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor.

În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată se menține rata de dobândă la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
rate
amanare rate
ministerul finantelor