Opoziția a atacat la CCR modificările la Legea privind darea în plată

Opoziția a atacat la CCR modificările la Legea privind darea în plată
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 3 iul 2019

PNL și USR au depus sesizare de neconstituționalitate împotriva modificărilor la Legea privind darea în plată, în care sunt introduse definiții cantitative privind impreviziunea care ar face mai ușor pentru debitori să lase băncilor locuințele ipotecate în schimbul stingerii datoriilor, a declarat pentru Profit.ro senatorul PNL Florin Cîțu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorul ALDE Daniel Zamfir și a trecut de Camera Deputaților, decizională, cu votul PSD, ALDE, UDMR și cel al minorităților, în timp ce deputații opoziției au votat împotrivă.

Modificările aduse la Legea privind darea în plată arată că impreviziunea se constată automat în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depășit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului, în cazul în care gradul de îndatorare a depășit cu cel puțin 20% nivelul maxim stabilit de BNR și în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea locuinței.

Gradul maxim de îndatorare este stabilit la 40% pentru creditele în lei și la 20% pentru cele în valută de către Banca Națională a României, însă aceste cerințe au fost introduse începând cu acest an, limitarea administrativă a gradului de îndatorare fiind abrogată, anterior, de către banca centrală în 2007.

"Nu se poate considera ca fiind imprevizibilă o fluctuație a cursului de schimb cu 20%, atâta timp cât în mecanismul ERM2, în care România va intra pentru a putea trece la moneda euro, este acceptată o fluctuație cu plus / minus 15%, deci într-un interval de 30%", spune Cițu.

Senatorul liberal spune că oamenii care au probleme reale cu creditele contractate nu sunt ajutați cu nimic de astfel de legi, făcute doar de ochii lumii."Este clar că sunt necesare proiecte de legi care să elimine eventualele abuzuri, dar nu de genul acesta. O lege a insolvenței persoanelor fizice, spre exemplu, care să fie și funcțională, este foarte necesară și ne vom ocupa de aceasta din sesiunea parlamentară care va începe în toamnă. Toate țările civilizate au legi pentru insolvența persoanelor fizice, necesare pentru a funcționa economia de piață, unde barierele trebuie să fie mici și la intrare, dar și la ieșirea de pe piață", spune Cîțu.

Conducerea BNR, aprobată de plenul Parlamentului. Mugur Isărescu, oficial guvernator pentru un nou mandat CITEȘTE ȘI Conducerea BNR, aprobată de plenul Parlamentului. Mugur Isărescu, oficial guvernator pentru un nou mandat

Vezi mai multe detalii despre modificările aduse legii aici.

Condiția privind existența impreviziunii a fost introdusă chiar de către Curtea Constituțională, atunci când darea în plată a fost contestată pentru prima oară de către bănci, urmare a notificărilor transmise de către clienții care doreau să scape de credite. Impreviziunea poate fi apreciată doar de către judecător, de la caz la caz, și reprezintă riscul supra-adăugat, la care părțile nu se puteau aștepta, și care au dus la o sarcină excesivă pentru împrumutat. Deciziile din practica de aproape 3 ani de la adoptarea legii variază consistent de la o instanță la alta.

Atât BNR, cât și băncile comerciale, criticaseră noul proiect al lui Zamfir și din perspectiva constituționalității acesteia.

Alte patru proiecte inițiate și/sau promovate de către Daniel Zamfir - precum cele privind conversia creditelor în franci elvețieni, limitarea sumelor ce pot fi pretinse de recuperatori sau eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor - au fost declarate neconstituționale.

Băncile primiseră, până la finele lunii martie 2019, circa 9100 de notificări de dare în plată, potrivit datelor BNR.

viewscnt
Afla mai multe despre
darea in plata
impreviziunea
daniel zamfir