OTP Bank a înregistrat pierderi de 15 milioane de lei la 9 luni din cauza provizioanelor

OTP Bank a înregistrat pierderi de 15 milioane de lei la 9 luni din cauza provizioanelor
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 10 nov 2022

OTP Bank România a înregistrat o pierdere netă de 15 milioane de lei în primele 9 luni din acest an, comparativ cu un profit net de 14 milioane în aceeași perioadă din 2021. Rezultatul operațional al băncii a crescut cu două treimi, însă și provizioanele s-au mărit de două ori și jumătate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu o treime față de primele 9 luni din 2021 la 484 milioane de milioane de lei, pe fondul creșterii volumelor de împrumuturi și a marjei nete cu 0,3 puncte procentuale, pe fondul creșterii dobânzilor interbancare. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 8% la 44 de milioane de lei. Capitolul alte venituri a scăzut cu 43% la 40 de milioane de lei.

În ansamblu, veniturile totale au crescut cu o cincime la 568 de milioane de lei, în timp ce cheltuielile operaționale au crescut cu 9% la 422 de milioane de lei, pe fondul creșterii salariilor și a numărului de angajați cu 3%.

Profitul operațional a crescut cu 67% la 146 de milioane de lei. Pe de altă parte banca a majorat cu 150% costurile cu provizioanele la 151 de milioane de lei – provizioane de 58 de milioane de lei fiind constituite în trimestrul al treilea.

FOTO&VIDEO Mezina de 23 de ani a lui Dan Voiculescu a intrat pe piața creditelor nebancare în asociere cu Dominic Bruynseels, fost CEO al BCR și First Bank CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Mezina de 23 de ani a lui Dan Voiculescu a intrat pe piața creditelor nebancare în asociere cu Dominic Bruynseels, fost CEO al BCR și First Bank

Provizioanele pentru riscul de credit au fost majorate cu 31% la 110 milioane de lei, evoluție pe care banca o explică prin creșterea volumului de credite și deteriorarea mediului economic, în timp ce la capitolul alte provizioane s-a înregistrat un cost de 40 de milioane de lei, comparativ cu o eliberare de 24 de milioane de lei la 9 luni în anul trecut.

”Avem un nivel bun al profitului operațional, cu volume dinamice pentru zonele de creditare și de economii, a veniturilor la nivel general și a veniturilor din dobânzi, ceea ce demonstrează capacitatea noastră de a propune o oferta bancară potrivită pentru clienții noștri și de a ne adapta într-un mediu economic care se deteriorează rapid. În același timp, evaluăm în mod constant evoluția riscurilor și asigurarea viitorului potențial vine acum cu un preț mai mare al provizioanelor de risc, care au generat pierderi suplimentare în primele 9 luni ale anului” a declarat Gyula Fatér, CEO OTP Bank România.

Volumul creditelor performante a crescut cu 13% de la an la an în primele nouă luni din 2022, fiind susținut de o creștere de 19% a segmentului de creditare corporate, în timp ce creditarea  segmentului retail a crescut cu 7%.

Volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb valutar, a crescut cu 5% față de primele nouă luni ale anului trecut,. În al treilea trimestru depozitele clienților au înregistrat o creștere trimestrială de 11% ajustată la cursul schimb valutar (+8% față de anul trecut), în principal datorită creșterii cu 16% a  segmentului corporate și cu 6% a segmentului retail.

Raportul net credite/depozite s-a redus cu 11 puncte procentuale de la trimestru la trimestru, la 127%.

Activele băncii au atins nivelul de 21,49 miliarde de lei, în creștere cu 11% față de septembrie 2021.

Rata de adecvare a capitalului băncii a atins nivelul de 21,54%  față de 20,78% în septembrie 2021, pe fondul majorării capitalului social cu 200 milioane lei din decembrie 2021.

În primele nouă luni ale acestui an, OTP Group a înregistrat un profit consolidat ajustat de 439 miliarde de forinți (5,63 miliarde de lei) în timp ce profitul consolidat după impozitare a fost de 232 miliarde de forinți (2,97 miliarde de lei).

Subsidiarele care au contribuit cel mai mult la acest rezultat sunt OTP Ungaria (218 miliarde de forinți/ 2,79 miliarde de lei), DSK Bank din Bulgaria (76,5 miliarde de forinți/ 980 milioane lei), Croația (38 miliarde forinți/ 485 milioane lei), Serbia (32 miliarde forinți/ 416 milioane lei), Slovenia (19 miliarde forinți/ 237 milioane lei).

viewscnt
Afla mai multe despre
otp bank
rezultate otp bank
profit otp bank