Patria Bank, profit dublu în primul trimestru, cheltuieli operaționale în creștere. Nouă emisiune de obligațiuni în program

Patria Bank, profit dublu în primul trimestru, cheltuieli operaționale în creștere. Nouă emisiune de obligațiuni în program
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 16 mai 2022

Patria Bank a încheiat primul trimestru cu un profit net aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, de 453.000 de lei, evoluție venită pe fondul scăderii cu jumătate a costului cu provizioanele de risc. Pe de altă parte, rezultatul operațional al băncii a scăzut, pe fondul creșterii mai accelerate a cheltuielilor în raport cu veniturile. Banca vrea să emită noi obligațiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Venitul net bancar a rămas relativ nemișcat, la 41,6 milioane de lei, pe fondul creșterii cu 17% a venitului net din dobânzi la 29,8 milioane de lei, al creșterii cu 6% a venitului net din comisioane la 7 milioane de lei, dar și al scăderii altor tipuri de venituri cu aproape jumătate la 4,8 milioane de lei, arată raportul băncii publicat la Bursă.

Cheltuielile au crescut cu 14% la 35,1 milioane de lei, pe fondul creșterii cheltuielilor cu personalul cu 11% la 17 milioane de lei, în timp ce alte cheltuieli operaționale au crescut cu 27% la 12,7 milioane de lei.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadă

Banca explică creșterea cheltuielilor prin inflație, criza energetică, incertitudinea macroeconomică.

Rezultatul operațional a scăzut astfel cu 38% la 6,5 milioane de lei.

Pe de altă parte, cheltuielile cu riscul au scăzut cu 54% la 4,9 milioane de lei, pe fondul comportamentului la plată al clienților, a calității creditelor acordate în ultimii ani și a rezultatelor bune în ceea ce privește colectarea și recuperarea creanțelor restante, arată banca.

Rezultatul net a crescut, astfel, de aproape două ori de la 453.000 de lei la 882.000 de lei. Banca mai precizează că a făcut o cheltuială mai mare decât ar înregistra în mod recurent cu impozitul amânat, ca urmare a calendarului de expirare pentru deducerile aferente pierderilor fiscale istorice.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România, despre inflație: Este posibil să ne mai aștepte încă o jumătate de an destul de grea CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România, despre inflație: Este posibil să ne mai aștepte încă o jumătate de an destul de grea

Banca a făcut un write off de 14 milioane de lei pentru credite neperformante în primul trimestru, ceea ce a dus la diminuarea ratei cu 2,9 puncte procentuale față de martie 2021 și cu 0,6 pp față de finele anului trecut la 8,8%, de peste două ori mai mare decât media sistemului.

Patria Bank a înregistrat și o creștere a activelor cu 12% la 3,8 miliarde de lei. Creditele acordate clientelei au crescut cu 14% la 2,1 miliarde de lei. Trendul cel mai accelerat de creștere comparativ cu martie 2021 a fost pe segmentele IMM (+23%), corporate (+21%) si Retail (+19%).
În primul trimestru al anului 2022 activitatea de creditare a generat credite noi de aproximativ 193 milioane lei, cu dinamica superioara în zona de retail (+14% pe credite garantate si +22% pe credite negarantate in trimestrul I 2022 fata de trimestrul I 2021).

La nivel individual, rata de adecvare a capitalului (Rata Fondurilor Proprii Totale) este de 18,3%, peste limita reglementata, înregistrând o ușoara scădere față de sfârșitul anului 2021 când s-a înregistrat nivelul de 19,1%.

Nouă emisiune în program

Patria Bank caută să emită din nou obligațiuni în valoare de 5 milioane de euro (posibil echivalent în lei) cu o potențială prelungire a ofertei până la 15 milioane de euro, în funcție de contextul pieței. Acționarii sunt chemați să voteze luna viitoare cu privire la noua emisiune, arată un anunț recent al băncii. O altă propunere recentă ca banca să emită obligațiuni de 5-10 milioane de euro pe 8 ani nu a îndeplinit condiția de cvorum la adunarea acționarilor din 28 aprilie.

Banca are emise obligațiuni subordonate de 63,2 milioane de lei – 5 milioane de euro emise în 2019 și scadente în 2027 și alte circa 8,2 milioane de euro plasate privat în 2020 cu scadența în 2028.

viewscnt
Afla mai multe despre
patria bank
rezultat patria bank
profit patria bank