Pensia cu poștașul costă de opt ori mai mult comparativ cu pensia încasată pe card. Doar 40% din pensii sunt virate pe card

Pensia cu poștașul costă de opt ori mai mult comparativ cu pensia încasată pe card. Doar 40% din pensii sunt virate pe card
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 2 aug 2019

Costul pentru plata unei pensii prin intermediul companiei Poșta Română este de peste opt ori mai ridicat comparativ cu plata aceleiași pensii prin virament bancar, potrivit calculelor Profit.ro pe baza unor date de la Ministerul Muncii. Astfel, la 100 de lei pensie trimiși beneficiarului cu poștașul, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) are un cost din taxe/comisioane de circa 1,15 lei, în timp ce la plata prin bancă, are, pentru aceeași sumă, un cost de numai 0,14 lei. Numărul persoanelor care încasau, la finele anului trecut, pensie prin bancă era de 1,87 milioane de persoane, doar 40% din totalul de 4,68 milioane de pensii în plată, total care exclude, însă, cele circa 335.600 de pensii pentru agricultori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

CNPP a plătit anul trecut pensii de 61,63 miliarde de lei către 4,68 benficiari, suma fiind cu 10%  în cresștrere față de 56,12 miliarde lei ăn 2017.

Este important: Modul în care se trimite pensia, prin Poștă sau bancă, este opțiunea beneficiarului. Creșterea numărului de persoane care optează să primească prin bancă pensia este în creștere, dar creșterea este lentă, în contextul în care În multe zone rurale băncile sunt prezente foarte puțin sau chiar deloc. De asemenea, o parte a populației în vârstă preferă să primească pensia prin Poștă, nu prin bancă.

Din numărul total de pensionari, 1,87 milioane au primit pensia prin bancă, iar 2,81 milioane prin Poștă. Numărul celor care folosesc banca a crescut, însă, doar cu 2,7% raportat la anul 2017. În același interval, suma plătită băncilor drept taxe/comisioane a urcat cu 13,5%. Costul cu Poșta a crescut, în același interval, cu 5,3%.

CONFIRMARE Finanțele și ANAF introduc un nou mecanism de popriri bancare CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Finanțele și ANAF introduc un nou mecanism de popriri bancare

Trebuie menționat, însă, că pensiile plătite prin bănci beneficiarilor sunt, în medie, semnificativ mai ridicate comparativ cu cele plătite prin Poștă.

Pensia cu poștașul costă de opt ori mai mult comparativ cu pensia încasată pe card. Doar 40% din pensii sunt virate pe card

viewscnt
Afla mai multe despre
pensii
banci
postă
card
comisioane
taxe