Profilul consumatorului care își rezolvă diferendele cu băncile pe cale amiabilă

Profilul consumatorului care își rezolvă diferendele cu băncile pe cale amiabilă
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mar 2018

Majoritatea românilor, care aleg să își rezolve diferendele cu băncile pe cale amiabilă, sunt bărbați, provin din mediul urban, au vârste cuprinse între 31 și 50 de ani și au o problemă cu împrumutul la bancă, potrivit unei analize realizate la începutul anului și publicate marți de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

CSALB a analizat aproape 750 de cereri conforme primite ȋn cursul anului 2017 și ȋn primele luni din 2018 și a realizat profilul consumatorului care apelează la serviciile centrului, scrie News.ro.

”Datele arată că bărbații sunt mai ȋnclinați către rezolvarea conflictelor cu băncile prin intermediul Centrului (60%), acest lucru fiind explicat și prin faptul că bărbații accesează ȋntr-o proporție mai ridicată credite bancare. Cererile provin, ȋntr-o proporție covârșitoare (88%), din mediul urban, iar modalitatea preferată de interacțiune cu CSALB este online, 83% dintre solicitări fiind transmise pe e-mail”, se arată în comunicat.

Nicolas Sarkozy, reținut și audiat în dosarul finanțării libiene a campaniei sale prezidențiale din 2007 CITEȘTE ȘI Nicolas Sarkozy, reținut și audiat în dosarul finanțării libiene a campaniei sale prezidențiale din 2007

Totodată, consumatorii care apelează la serviciile CSALB provin, ȋn cea mai mare parte, din populația activă, datele analizei arătând că aproximativ 63% dintre aceștia au vârste cuprinse între 31 și 50 de ani. Un procent semnificativ, de circa 16%, provine din rândul persoanelor aflate aproape de sau la vârsta pensionării (ȋntre 61 și 80 de ani).

”Regiunea București-Ilfov, cea mai dezvoltată zonă a țării, se află în fruntea clasamentului în profil teritorial, cu aproape 50% dintre cererile conforme primite la CSALB. La nivelul provinciei, cele mai multe cereri sunt din județul Iași (4,1%), urmat de Constanța (2,9%), Prahova (2,73%) și Argeș (2,5%)”, se arată în comunicat.

CSALB a subliniat că orice consumator care are un contract cu o instituție financiar - bancară cu sediul în România, poate apela la serviciile centrului, indiferent dacă locuiește în România sau în străinătate.

”În primele două luni și jumătate din 2018, aproape jumătate dintre cererile conforme au fost transformate în dosare, adică acceptate de bănci sau IFN-uri pentru a fi rezolvate la CSALB, în timp ce 32% se află în faza de filtru (analiză internă a documentelor trimise de consumatori). Potrivit datelor centralizate de CSALB, 90% dintre solicitări se referă la credite, în timp ce doar 10% reprezintă probleme din sfera altor servicii bancare sau leasing”, se arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
csalb