Programul Prima Casă va fi modificat. Va fi mai social

Programul Prima Casă va fi modificat. Va fi mai social
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 feb 2019

Programul Prima Casă are prevăzut un plafon de două miliarde de lei pentru acest an și va continua, însă până la finele lunii februarie vom avea o formă modificată pentru a-l face mai social, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Am prins ca plafon cam două miliarde de lei în acest an pentru programul Prima Casă, deci el va continua, numai că am spus că discuțiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrală au fost pentru a-l face mai social, mai îndreptat către zona socială. Probabil că până la final de februarie vom avea forma propusă a fi modificată, dar nu se schimbă aspecte esențiale. Nu. Finanțarea există, a fost bugetat, programul continuă. Până nu îl modificăm, va continua în aceeași parametri. Până la final de februarie o să ieșim, cred, cu o Hotărâre de Guvern", a spus, duminică seara, la Antena 3, Eugen Teodorovici.

Întrebat care vor fi modificările aduse acestui program, șeful de la Finanțe a subliniat că acestea vor viza aspecte legate de suprafața casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze, scrie Agerpres.

Ordonanța 114 și politica fiscală a Guvernului - principalele îngrijorări ale BNR. Banca centrală se așteaptă la presiuni inflaționiste și pe leu, creștere economică mai mică CITEȘTE ȘI Ordonanța 114 și politica fiscală a Guvernului - principalele îngrijorări ale BNR. Banca centrală se așteaptă la presiuni inflaționiste și pe leu, creștere economică mai mică

"Mă refer la suprafața casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu îți iei casă de 500 de metri pătrați, prima casă, îți iei o casă pentru familie atât cât poți...", a adăugat Teodorovici.

viewscnt
Afla mai multe despre
prima casa
eugen teodorovici