Raiffeisen Bank a depus contestație în procesul cu ANPC. Miza procesului: peste 10 milioane de euro

Raiffeisen Bank a depus contestație în procesul cu ANPC. Miza procesului: peste 10 milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 sep 2021

La Judecătoria Sectorului 1 s-a depus o contestație din partea Raiffeisen Bank în procesul cu ANPC, banca fiind acuzată de practici comerciale incorecte. Banca pierdut în faza inițială procesul, dar reprezentanții instituției de credit au anunțat că vor contesta decizia instanței.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat Raiffeisen Bank cu 100.000 de lei pentru practică comercială incorectă și a decis suspendarea activității băncii referitoare la acest comportament, precum și restituirea comisioanelor încasate ilegal de la clienți, aceasta din urmă fiind o măsură aplicată în premieră în România, a informat atunci ANPC. Potrivit instituției, sumele reținute incorect de Raiffeisen Bank ar putea depăși 10 milioane de euro, arată Hotnews.ro.

Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi

Reprezentanții băncii au susținut după acordarea amenzii și decizia suspendării că banca a implementat din anul 2014 ordinul emis de ANPC privind o metodă de calcul a dobânzii în cazul restructurării creditelor și că în prezent Raiffeisen Bank calculează sumele care ar trebui restituite clienților ce ar fi putut fi afectați de acea modalitate de restructurare a creditelor.

Decizia ANPC are legătură cu un ordin emis în 2014 prin care banca era obligată să înceteze practica prin care, în restructurarea creditelor consumatorilor, creștea dobânda cu cuantumul comisionului de administrare. Circa 14.000 de clienți ar fi fost afectați de practica comercială declarată incorectă de mai multe instanțe, potrivit unei estimări a Asociației Credere, care include și clienții care au încheiat relația cu banca.

Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite

ANPC a amendat acum Raiffeisen Bank pentru că nu a restituit sumele încasate în plus de la clienți, deși a avut mai mult de un an și jumătate la dispoziție de la decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins cererea băncii de anulare a ordinului. Raiffeisen transmitea recent că banca va restitui banii încasați în plus, dacă din calcule reiese că a încasat mai mult din dobânda majorată decât ar fi încasat din menținerea dobânzii și încasarea distinctă a comisionului.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen bank
anpc