Raportul Kroll II devăluie că 75 de companii controlate de grupul Shor au participat la furtul miliardului din Republica Moldova

Raportul Kroll II devăluie că 75 de companii controlate de grupul Shor au participat la furtul miliardului din Republica Moldova
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 apr 2017

Raportul Kroll dezvăluie că cel puțin 75 de companii controlate de grupul Shor au participat la furtul miliardului, transferând banii obținuți drept credite de la Banca Socială, Banca de Economii și UniBank în conturi din Letonia, transmite Deschide.md

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania Kroll Associates Limited din Marea Britanie a fost selectată în ianuarie 2015 să efectueze o investigație specială în cele trei bănci, pentru a căuta banii dispăruți.

Jurnaliștii Deschide.md susțin că fondurile au fost transferate în special în conturile bancare deschise în două bănci din Letonia, înainte de a fi spălate printr-o rețea de aproximativ 100 de conturi bancare corporative din aceeași țară, potrivit informațiilor care apar în raportul Kroll II, arată news.ro.

De asemenea, cele mai multe conturi au fost deschise pe numele unor companii înregistrate în Marea Britanie, Belize și Panama.

Recuperator de creanțe: Băncile românești vor vinde în acest an credite neperformante de 1,5 - 2 miliarde euro CITEȘTE ȘI Recuperator de creanțe: Băncile românești vor vinde în acest an credite neperformante de 1,5 - 2 miliarde euro

Majoritatea fondurilor au fost retrimise în țară pentru a plăti expunerile de credit existente și pentru a crea impresia că au constituit împrumuturi veritabile. Potrivit acelorași surse, sumele fraudate au ajuns în mare parte la alte bănci din Republica Moldova.

BEM - aproximativ 185 milioane dolari, Cipru - 63 milioane dolari, China și Hong Kong - 61 milioane dolari și Elveția - 23 milioane. Aproximativ 200 de milioane de dolari SUA au fost transferați pe conturile mai multor bănci din Letonia, unde au fost spălate în continuare printr-un mecanism complex. Reprezentanții companiei Kroll preconizează că etapa de recuperare a banilor fraudați va dura minim de la 18 luni, până la doi ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
kroll
banci