Societe Generale, proprietarul BRD, a înregistrat prima pierdere anuală din ultimii peste 30 de ani

Societe Generale, proprietarul BRD, a înregistrat prima pierdere anuală din ultimii peste 30 de ani
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 10 feb 2021

Grupul bancar Societe Generale, proprietarul BRD, a încheiat 2020 cu o pierdere netă de 258 de milioane de euro, în pofida unui rezultat peste așteptări în ultimul trimestru. Aceasta este prima pierdere anuală de la privatizarea băncii, în 1987, potrivit Bloomberg și Financial Times.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru ultimul trimestru, grupul francez a raportat un profit net de 470 de milioane de euro. Analiștii chestionați de Reuters estimau un profit net de 252 de milioane de euro pentru trimestrul al patrulea și o pierdere de 822 de milioane de euro pentru întregul an.

BRD, profit net în scădere cu 36% în 2020, după creșterea provizioanelor CITEȘTE ȘI BRD, profit net în scădere cu 36% în 2020, după creșterea provizioanelor

Deși a încheiat anul trecut pe pierdere, Societe Generale are în plan să reia plățile către acționari. Banca va propune un dividend 0,55 euro pe acțiune din profitul din 2020. Pentru ultimul trimestru, banca are în plan și un program de răscumpărare de acțiuni, în valoare de 470 de milioane de euro. Aceste decizii au la bază rezultatele peste așteptări din ultimul trimestru, dar și creșterea indicelui de capital de rang 1 (CET1), la 13,4% (de la 12,7% în 2019).

"Rezultatele din trimestrul al patrulea sunt o confirmare a revenirii observate în trimestrul al treilea, după ce începutul anului a fost marcat de efectele crizei Covid", a declarat Frédéric Oudéa, CEO-ul Societe Generale, citat de CNBC.

Oudéa este la conducerea grupului francez de aproape 13 ani și a rezistat în funcție mai mult decât oricare alt CEO al unei bănci importante, deși acțiunile Societe Generale au pierdut circa 75% în timpul mandatului său, notează Bloomberg.

În noiembrie, Societe Generale a anunțat că va renunța la 650 de angajați în Franța, în special la divizia de investiții bancare.

O lună mai târziu, banca a anunțat că va închide 600 de sucursale în Franța până în 2025, în urma fuziunii celor două rețele ale sale de retail: Societe Generale și Credit du Nord.

viewscnt
Afla mai multe despre
societe generale
proprietarul brd
brd
societe generale pierdere
socgen
rezultate societe generale