Statele Unite au impus noi sancțiuni sectorului financiar iranian, fiind vizate 18 bănci

Statele Unite au impus noi sancțiuni sectorului financiar iranian, fiind vizate 18 bănci
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 oct 2020

Statele Unite au impus joi noi sancțiuni sectorului financiar iranian, având ca țintă 18 bănci, pentru a exclude și mai mult Iranul din sistemul financiar global, Washingtonul amplificând presiunile asupra Teheranului cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale americane, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cu toate acestea, Departamentul Trezoreriei SUA a afirmat într-un comunicat că interdicțiile nu se aplică tranzacțiilor pentru furnizarea de produse agricole, alimente, medicamente sau dispozitive medicale către Iran, scrie News.ro.

Trei bănci comerciale, vizate de atacuri de tipul \ CITEȘTE ȘI Trei bănci comerciale, vizate de atacuri de tipul "real-time phishing"

Măsura luată de Washington afectează 18 mari bănci iraniene, dintre care majoritatea au fost vizate în temeiul Ordinului executiv al SUA 13902, care permite Departamentului Trezoreriei să vizeze sectoare întregi ale economiei iraniene.

Bănci respective sunt Amin Investment Bank, Bank Keshavarzi Iran, Bank Maskan, Bank Refah Kargaran, Bank-e Shahr, Eghtesad Novin Bank, Gharzolhasaneh Resalat Bank, Hekmat Iranian Bank, Iran Zamin Bank, Karafarin Bank, Khavarmianeh Bank, Mehr Iran Credit Union Bank, Pasargad Bank, Saman Bank, Sarmayeh Bank, Tosee Taavon Bank, Tourism Tourism și Islamic Regional Cooperation Bank.

În timp ce experții afirmă că un astfel de pas al SUA poate eroda capacitatea Iranului de a asigura aprovizionarea cu bunuri umanitare, făcând băncile străine și mai reticente în a facilita astfel de tranzacții, Trezoreria a subliniat că acțiunea din Ordinul executiv 13902 nu afectează autorizațiile existente pentru comerțul cu produse umanitare.

Tensiunile dintre Washington și Teheran au crescut de când președintele american Donald Trump s-a retras unilateral, în 2018, din acordul nuclear cu Iranul,  încheiat de predecesorul său în 2015, și a început să rimpună sancțiunile SUA care fuseseră relaxate în temeiul acordului.

Sancțiunile pe care Trump le-a restabilit vizează orice, de la vânzările de petrol la activitățile de transport maritim și financiar și, deși sunt exceptate produsele alimentare, medicamentele și alte bunuri umanitare, multe bănci străine sunt deja descurajate să facă afaceri cu Republica Islamică,  inclusiv pentru acorduri umanitare.

Măsurile anunțate de joi înghețează toate activele din SUA ale celor aflați pe lista neagră și, în general, le interzice americanilor să facă afaceri cu ei.

viewscnt
Afla mai multe despre
statele unite
sanctiuni
iran