ULTIMA ORĂ CJUE: Contractele bancare indexate în franci elvețieni pot fi anulate

ULTIMA ORĂ CJUE: Contractele bancare indexate în franci elvețieni pot fi anulate
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 3 oct 2019

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că instanțele poloneze nu pot completa contractele de credit indexate în franci elvețieni, în cazul în care declară clauzele valutare ca fiind abuzive. Totodată, Curtea mai arată că instanțele pot invalida aceste contracte, după eliminarea clauzelor de indexare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

De ce este important: Soluția pronunțată de Curtea Europeană este așteptată de analiști să genereze un val de procese în Polonia, prin care consumatorii să ceară plata creditelor la cursul de la data acordării.

Impactul potențial al acestei decizii și posibilele efecte ale deciziei CJUE asupra împrumutaților în franci elvețieni din România au fost prezentate anterior de Profit.ro AICI

CJUE a fost sesizată de un tribunal din Varșovia după ce doi consumatori polonezi, familia Dziubak, au reclamat Raiffeisen Bank pentru un contract ipotecar încheiat în zloți polonezi, însă indexat în franci elvețieni. Soldul contractului a fost fixat la nivelul în franci elvețieni de la momentul acordării, la un nivel al cursului CHF/PLN „care nu este mai mic decât cursul de cumpărare” al monedei străine. Totodată, ratele urmau să fie trase de bancă din contul bancar în zloți, „pe baza cursului de vânzare al valutei” publicat de bancă.

Împrumutații au solicitat constatarea nulității contractului de împrumut, în condițiile în care acesta ar fi conținut clauze abuzive în ceea ce privește mecanismul de indexare, anume că banca aplică o diferență de curs între cursul de cumpărare și cel de vânzare la calculul ratelor.

EXCLUSIV Una dintre cele mai mari tranzacții din acest an: Unicredit își mută divizia de servicii, cu circa 1.200 de angajați, din parcul de afaceri al lui Liviu Tudor în campusul lui Ioannis Papalekas CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Una dintre cele mai mari tranzacții din acest an: Unicredit își mută divizia de servicii, cu circa 1.200 de angajați, din parcul de afaceri al lui Liviu Tudor în campusul lui Ioannis Papalekas

Curtea din Luxemburg consideră că instanța poloneză nu poate completa contractul cu o normă de drept general (din codul civil) după eliminarea clauzelor abuzive, chiar și în situația în care această eliminare ar duce la invalidarea contractului.

Apoi, Curtea consideră că dreptul UE nu se opune invalidării contractului de credit, în situația în care acesta nu mai poate fi continuat fără clauzele ce fac parte din obiectul său principal, cum este și clauza privind indexarea valutară.

„Cu privire la acest aspect, Curtea subliniază că anularea clauzelor în litigiu ar conduce nu numai la eliminarea mecanismului de indexare și a diferenței dintre cursurile de schimb, ci, indirect, și la dispariția riscului valutar, care este legat direct de indexarea împrumutului într-o monedă străină. Or, Curtea amintește că clauzele referitoare la riscul valutar definesc obiectul principal al unui contract de împrumut indexat într-o monedă străină, astfel încât posibilitatea obiectivă a menținerii contractului de împrumut în discuție apare, în orice caz, ca fiind incertă”, se arată într-un comunicat de presă al CJUE.

În situația anulării contractului s-ar putea reveni la situația de dinaintea încheierii acestuia, adică la nivelul inițial al sumei împrumutate în franci elvețieni.

Judecătorii CJUE au preluat, în mare măsură, concluziile avocatului general.

Soluția pronunțată de Curtea Europeană este așteptată de analiști să genereze un val de procese în Polonia, prin care consumatorii să ceară plata creditelor la cursul de la data acordării. Mai multe detalii despre situația creditelor în valută din Polonia și posibilele efecte ale deciziei CJUE asupra împrumutaților în franci elvețieni din România puteți citi aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
cjue
franci elvetieni
credite franci elvetieni