ULTIMA ORĂ România a ieșit să se împrumute de pe piețele externe. Vrea până la 2,5 miliarde de euro

ULTIMA ORĂ România a ieșit să se împrumute de pe piețele externe. Vrea până la 2,5 miliarde de euro
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 4 oct 2018

Ministerul Finanțelor a ieșit astăzi să se împrumute de pe piețele externe, suma anunțată ca obiectiv fiind de până la 2,5 miliarde de euro prin două emisiuni de eurobonduri, cu scadențe în 2029 și 2039, potrivit datelor Profit.ro. În acest an, statul a atras prin emisiuni pe piețele externe 2 miliarde de euro, în februarie, și 1,2 miliarde de dolari, în iunie, acesta din urmă fiind și cea mai recentă vânzare de obligațiuni pe piețele externe. Ținta de împrumut de pe piețele externe a Ministerului Finanțelor pentru întreg anul 2018, țintă orientativă, este de circa 4,5 miliarde de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Planurile Finanțelor de a ieși pe piețele externe au fost anunțate de Profit.ro în urmă cu o săptămână.

CITEȘTE ȘI Descoperă noul Volvo XC60, MAȘINA ANULUI 2018 ÎN LUME!

De ce este important: Împrumuturile în monedă străină reprezintă o componentă importantă a strategiei de împrumut a Ministerului Finanțelor. Chiar dacă implică și un risc valutar pentru viitor, emisiunile de obligațiuni în valută permit statului să împrumute mai puțin de pe piața locală și aduc, pe termen scurt, intrări importante de valută în rezervele statului.

România a mandatat ca aranjori grupuri financiare europene cu operațiuni în România. Aranjorii sunt BNP Paribas (Franța), Erste - grup austriac prezent pe piața locală prin BCR, ING Bank - grup olandez prezent în România, Societe Generale - grup francez prezent în România prin BRD, precum și UniCredit - grup italian, de asemenea prezent în România.

Potrivit agenției Bloomberg, la momentul publicării articolului investitorii au subscris circa 3,2 miliarde de euro, iar suma pe care Ministerul Finanțelor vrea să o atragă s-ar situa la 1,75 miliarde de euro. Randamentul se situează acum la 195-200 puncte de bază peste rata midswap în cazul eurobondurilor scadente în 2029 și la 275 puncte de bază peste midswap pentru emisiunea cu maturitate în 2039.

EXCLUSIV Probleme cu buffer-ul la Finanțe: Rezerva de valută a coborât cu aproape 2 miliarde de euro sub obiectiv și lasă statul mai vulnerabil în fața băncilor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Probleme cu buffer-ul la Finanțe: Rezerva de valută a coborât cu aproape 2 miliarde de euro sub obiectiv și lasă statul mai vulnerabil în fața băncilor

Suma finală care va fi împrumutată depinde de mai mulți factori, inclusiv de subscrierile totale și de dobânzile cerute de investitori.

Ce a mai împrumutat România de pe piețele externe anul acesta

Cel mai recent, România a ieșit pe piețele externe în iunie, cu obligațiuni în dolari pe 30 de ani și a împrumutat 1,2 miliarde de dolari printr-o nouă emisiune de titluri, la un randament de 5,2%.

Finanțele pregătesc o nouă ieșire pe piețele externe, după ce au luat anul acesta de la investitori străini 2 miliarde de euro și 1,2 miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Finanțele pregătesc o nouă ieșire pe piețele externe, după ce au luat anul acesta de la investitori străini 2 miliarde de euro și 1,2 miliarde de dolari

Totodata, România a împrumutat la începutul lunii februarie 2 miliarde de euro de pe piețele internaționale prin intermediul a două noi emisiuni de obligațiuni, pe 12 și 20 de ani. Interesul investitorilor a fost semnificativ, cu subscrieri de 5,3 miliarde de euro.

Pe lângă aceste sume, Guvernul s-a mai împrumutat în valută și de pe piața internă, cu 250 de milioane de euro în februarie și 109 milioane euro în iulie.

În 2017, ministerul a împrumutat prin eurobonduri 2,75 miliarde de euro, față de valoarea programată de 3 miliarde de euro, iar în 2016 a atras 3,25 miliarde de euro prin eurobonduri.

viewscnt
Afla mai multe despre
eurobonduri
ministerul finantelor
obligatiuni
imprumut
imprumut extern