ULTIMA ORĂ Termenul până la care debitorii mai pot cere suspendarea ratelor bancare a fost prelungit

ULTIMA ORĂ Termenul până la care debitorii mai pot cere suspendarea ratelor bancare a fost prelungit
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 14 mai 2020

Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, prelungirea până la data de 15 iunie 2020 a posibilității de solicitare a amânării ratelor pentru cei care se află în imposibilitatea plății.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Va fi prelungită până la data de 15 iunie 2020 posibilitatea de eliberare a solicitărilor pentru amânarea ratelor (...) Până la data de 15 iunie 2020 instituțiile de credit vor evalua aceste cereri de suspendare a acestor rate”, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan.

Guvernul a precizat ulterior că 15 iunie este termenul până la care se mai pot depune cereri de amânare a ratelor: ”Se prelungește până la data de 15 iunie 2020 termenul până la care se pot înainta către instituțiile de credit cererile de suspendare a plății ratelor”.

De ce este important: Astăzi, 14 mai, este ultima zi în care debitorii mai pot depune cererile de suspendare a ratelor în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului 37 din 2020, care oferă posibilitatea amânării plăților până la finele anului, după cum a relatat anterior Profit.ro.

Raiffeisen Bank a înregistrat un profit în scădere cu 21% după triplarea provizioanelor pe fondul pandemiei. \ CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank a înregistrat un profit în scădere cu 21% după triplarea provizioanelor pe fondul pandemiei. "Avem lichiditate și capital pentru susținerea clienților.”

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că 126.493 de persoane fizice și juridice au beneficiat deja de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor.

Solicitarea de amânare a ratelor trebuie să primească un răspuns în termen de două săptămâni de la bancă sau instituția financiară nebancară.

Clienții beneficiază de o amânare a ratelor, dobânzilor și comisioanelor pe o perioadă ce se poate întinde până la finele acestui an. După expirarea perioadei de grație vor plăti principalul restant precum și dobânzile amânate, ceea ce va crește cuantumul plăților lunare. În cazul creditelor de consum și a celor pentru firme vor fi plătite și dobânzi la dobânzile ce vor fi incluse în principalul de plată. Pentru împrumuturile imobiliare acordate consumatorilor dobânzile amânate vor fi rambursate separat pe o perioadă de până la 60 de luni.

ROMATSA este din nou în dificultate, din cauza reducerii traficului aerian, și vrea împrumut de 100 milioane euro, garantat de Guvern. Ar putea lichida titluri de stat CITEȘTE ȘI ROMATSA este din nou în dificultate, din cauza reducerii traficului aerian, și vrea împrumut de 100 milioane euro, garantat de Guvern. Ar putea lichida titluri de stat

Debitorii trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a se încadra în criteriile OUG 37, printre care cele mai importante sunt ca împrumuturile să nu fi fost restante înainte de 16 martie și ca veniturile să le fi fost afectate astfel încât să nu mai ajungă pentru rambursarea ratelor ca urmare a pandemiei COVID 19 și a efectelor sale – șomaj, reducerea salariilor, carantină forțată, boală.

Firmele sunt eligibile pentru suspendarea ratelor dacă au întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice sau au înregistrat o scădere a veniturilor cu un sfert în martie sau aprilie față de media din ianuarie-februarie. Ambele situații trebuie dovedite prin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei.

Coaliția pentru Dezvoltarea României solicită respingerea proiectului de plafonare a dobânzilor la credite, adoptat de Parlament CITEȘTE ȘI Coaliția pentru Dezvoltarea României solicită respingerea proiectului de plafonare a dobânzilor la credite, adoptat de Parlament

Debitorii care au apelat la ofertele cu care băncile au venit în ajutor până la intrarea în vigoare a OUG 37 trebuie să notifice banca în baza ordonanței pentru a benefica de prevederile sale, inclusiv de perioada extinsă de amânare.

viewscnt
Afla mai multe despre
suspendare rate banci
coronavirus
suspendare rate coronavirus
amanare rate banci