Băncile din zona euro se așteaptă la înăsprirea accesului la credite

Băncile din zona euro se așteaptă la înăsprirea accesului la credite
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 iul 2020

Băncile din zona euro au menținut în trimestrul doi din 2020 un acces relativ ușor la credite pentru firme, cu sprijinul garanțiilor guvernamentale, dar probabil vor înăspri în următoarele trei luni standardele de creditare (criteriile interne ale băncilor de aprobare a împrumuturilor), arată un studiu publicat marți de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În timp ce pandemia de coronavirus (COVID-19) afectează semnificativ economia zonei euro, firmele s-au grăbit să acceseze credite bancare pentru a avea lichidități iar schemele de garanții guvernamentale au furnizat un sprijin vital pentru ca băncile să mențină fluxul de numerar, apreciază BCE.

"Băncile se așteaptă în trimestrul trei din 2020 la o înăsprire considerabilă a standardelor la creditele pentru companii, în contextul încheierii schemelor de garanții guvernamentale în unele state importante din zona euro", arată rezultatele studiului citat de Agerpres.

Profit LIVE TV – Să ajutăm businessul. CEO 2Performant: Listarea la bursă va fi una tehnică, urmată de o majorare de capital. Vizite la bursa din Londra și Nasdaq CITEȘTE ȘI Profit LIVE TV – Să ajutăm businessul. CEO 2Performant: Listarea la bursă va fi una tehnică, urmată de o majorare de capital. Vizite la bursa din Londra și Nasdaq

În trimestrul doi din 2020 s-au înăsprit standardele pentru acordarea împrumuturilor ipotecare, iar tendința va continua probabil în următoarele trei luni, indică studiul BCE, realizat în perioada 5-23 iunie aprilie, în rândul a 144 de bănci.

De asemenea, cerea pentru credite acordate firmelor a crescut, în perioada aprilie-iunie 2020, dar tendința se va modera în actualul trimestru, în timp ce a scăzut semnificativ cererea pentru împrumuturi ipotecare, dar băncile se așteaptă la o redresare în următoarele luni, apreciază BCE.

viewscnt
Afla mai multe despre
zona euro
credite