BCE a menținut dobânda cheie și programul de achiziții lunare. Euro își temperează avansul, în așteptarea unor detalii de la Draghi

BCE a menținut dobânda cheie și programul de achiziții lunare. Euro își temperează avansul, în așteptarea unor detalii de la Draghi
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 7 sep 2017

Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut astăzi dobânda cheie la 0%, reiterând angajamentul pentru continuarea programului de achiziții lunare de active cel puțin până la finele anului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Totodată, Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la 0,25%, respectiv -0,40%.

Moneda euro a pierdut o parte semnificativă din avansul consemnat pe parcursul zilei de astăzi, însă rămâne în creștere față de miercuri. Înainte de anunțarea deciziei BCE, euro urcase până la circa 1,199 dolari pe unitate de la 1,1917 dolari în ședința de miercuri. În prezent, euro se tranzacționează la 1,1971 dolari.

Consiliul guvernatorilor anticipează menținerea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale pe o perioadă extinsă, care va depăși cu mult orizontul achizițiilor nete de active.

“Cu privire la măsurile neconvenționale de politică monetară, Consiliul guvernatorilor confirmă că se intenționează efectuarea achizițiilor nete de active, în ritmul lunar actual de 60 de miliarde EUR, până la sfârșitul lunii decembrie 2017 sau ulterior, dacă va fi necesar, și, în orice caz, până când Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare susținută a traiectoriei inflației, în concordanță cu obiectivul său privind inflația. Achizițiile nete sunt efectuate în paralel cu reinvestirea principalului aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul programului de achiziționare de active. Dacă perspectivele devin mai puțin favorabile sau în cazul în care condițiile financiare nu mai sunt în concordanță cu înregistrarea de noi progrese în direcția unei ajustări susținute a traiectoriei inflației, Consiliul guvernatorilor este pregătit să extindă dimensiunea și/sau durata programului”, spun reprezentanții BCE.

Președintele BCE, Mario Draghi, va face comentarii asupra motivelor aflate la baza acestor decizii în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi.

Analiștii și investitorii așteaptă, la conferința de presă, detalii referitoare la programul de achiziții și, eventual, anunțarea unor detalii privind reducerea programului, în prezent în valoare de 60 miliarde euro pe lună.

Surse din BCE au declarat însă pentru Bloomberg că BCE ar putea aștepta până în decembrie ca să anunțe strategia pentru anul viitor, în contextul în care euro s-a apreciat semnificativ față de dolar, iar inflația din zona euro rămâne sub ținta băncii centrale.

Inflația din zona euro a accelerat la 1,5% în august și a atins cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni, potrivit datelor semnal publicate recent de Eurostat. Avansul prețurilor de consum, indicator urmărit de BCE, alimentează așteptările din piețe referitoare la o eventuală încetinire a tiparniței de euro.

Directorul general al Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a avertizat ieri că BCE trebuie să pună capăt politicii de relaxare monetară, chiar dacă euro s-a întărit în raport cu dolarul, din cauza apariției unor noi bule speculative.

viewscnt
Afla mai multe despre
draghi
euro
dobanda
zona euro
banca centrala europeana
achizitii
active
obligatiuni
relaxare cantitativa