BCR, profit de jumătate de miliard de lei în primul semestru. Creștere de un sfert pe creditarea ipotecară, dar scădere pe consum

BCR, profit de jumătate de miliard de lei în primul semestru. Creștere de un sfert pe creditarea ipotecară, dar scădere pe consum
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 31 iul 2020

Banca Comercială Română a făcut un profit de aproape jumătate de miliard de lei la 6 luni din 2020, față de o pierdere anul trecut, însă rezultatul rămâne mai slab decât cel din 2018. Grupul financiar controlat de Erste și-a majorat veniturile din dobânzi și a raportat o creștere de un sfert a vânzărilor de credite ipotecare, dar raportează venituri mai mici din comisioane și afaceri mai slabe pe creditarea de consum.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Rezultatul financiar al BCR a fost influențat de pandemia COVID 19, care a determinat o scădere a veniturilor din comisioane și creșterea provizioanelor de risc, în timp ce creditarea a continuat să crească, arată grupul într-un comunicat de presă.

“Prin măsurile luate pentru susținerea creditării companiilor și prin soluțiile de amânare a plăților, am asistat și sprijinit companii care creează peste 200.000 de locuri de muncă. Rămânem deschiși pentru business, iar obiectivul nostru este să fim, în continuare, un partener financiar de încredere, pe termen lung, pentru toți clienții noștri”, a declarat Sergiu Manea, directorul executiv al BCR.

BCR a înregistrat un profit net de 498,9 milioane de lei (103,6 milioane de euro) în semestrul 1 din 2020, față de o pierdere netă de 20,8 milioane de lei (4,4 milioane de euro) în primele 6 luni din 2019, înregistrată ca urmare a constituirii unui provizion excepțional de circa 150 de milioane de euro legat de activitatea BCR Banca pentru Locuințe în trimestrul 2 de anul trecut, care a pierdut un proces cu Curtea de Conturi ce viza primele de la buget plătite clienților în sistemul de economisire-creditare. Rezultatul net rămâne sub cel înregistrat în 2018, când BCR făcea un profit net de 697 de milioane de lei la 6 luni.

Șef patronat: Masca e utilă la mare, pentru că turiștii români nu sunt romantici și nu se plimbă seara pe faleză, ci fac cozi la înghețată, vată pe băț și kürtőskalács CITEȘTE ȘI Șef patronat: Masca e utilă la mare, pentru că turiștii români nu sunt romantici și nu se plimbă seara pe faleză, ci fac cozi la înghețată, vată pe băț și kürtőskalács

Rezultatul operațional s-a îmbunătățit cu 9,3% până la 898,2 milioane de lei (186,5 milioane de euro) în semestrul 1 din 2020, de la 822 de milioane de lei (173,3 milioane de euro) în S1 2019, pe fondul unor venituri operaționale mai mari și al unor cheltuieli operaționale mai reduse.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 7% până la 1,19 miliarde de lei (246,6 milioane de euro) în S1 2020, de la 1,11 miliarde de lei (234,1 milioane de euro) în S1 2019, favorizat de volume mai mari de credite atât pe segmentul de clienți de retail, cât și pe cel corporate.

Venitul net din comisioane a scăzut cu 14,3% până la 316,2 milioane de lei (65,6 milioane de euro) în S1 2020, de la 368,9 milioane de lei (77,8 milioane de euro) în S1 2019, determinat de activitatea de business mai redusă și de măsurile implementate în vederea sprijinirii clienților în contextul pandemiei.

Rezultatul net din tranzacționare a scăzut cu 12,3% până la 142,9 milioane de lei (29,7 milioane de euro) în S1 2020, de la 162,9 milioane de lei (34,4 milioane de euro) în S1 2019, în principal datorită unei activități de tranzacționare mai reduse.

Venitul operațional a crescut astfel ușor cu 0,8% până la 1,7 miliarde de lei (353,6 milioane de euro) în S1 2020, de la 1,69 miliarde de lei (356,4 milioane de euro) în S1 2019, determinat de venitul net din dobânzi mai mare, parțial compensat de venitul net din comisioane și venitul net din tranzacționare mai mici.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 805,3 milioane de lei (167,2 milioane de euro) în S1 2020, în scădere cu 7,2% în comparație cu 868,2 milioane de lei (183,1 milioane de euro) în S1 2019, mai ales ca urmare a contribuției anuale mai mici la fondul de garantare a depozitelor și a deprecierii mai scăzute, parțial compensate de cheltuielile cu personalul legate de pandemie din trimestrul al doilea din acest an.

Astfel, raportul cost-venituri s-a îmbunătățit la 47,3% în S1 2020, față de 51,4% în S1 2019.

BCR a făcut un provizion pentru a indica așteptările mai proaste privind economia și ca urmare a standardelor mai stricte de contabilitate IFRS 9. Astfel, rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a înregistrat o alocare de 169,9 milioane de lei (35,3 milioane de euro) în S1 2020, comparativ cu o eliberare de provizion de 88,8 milioane de lei (18,7 milioane de euro) în S1 2019.

Rata creditelor neperformante a ajuns la 4,5% în iunie 2020, ușor mai ridicată față de 4,1% în decembrie 2019. Banca menționează că impactul vine dintr-o expunere pe un client companie și întrerupe astfel o serie de reducere a creditelor neperformante. Gradul de acoperire cu provizioane a rămas la circa 117%.

Banca a amânat ratele a circa 38.000 de credite pentru persoane fizice, din care 15.500 de cereri mai sunt încă active, două treimi selectând opțiunea BCR de amânare pentru trei luni. Amânările la plata creditelor reprezintă, în prezent, 7% din portofoliul total de credite persoane fizice, respectiv 12% din portofoliul total de credite acordate companiilor nefinanciare, astfel că există potențialul pentru o creștere suplimentară a ratei neperformantelor la expirarea moratoriilor de plată.

BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice și microîntreprinderi de 3,7 miliarde de lei în semestrul 1 din 2020 în principal datorită creditelor ipotecare. Vânzările de credite de nevoi personale au scăzut cu 9,3% an pe an, influențate în T2 2020 de consumul scăzut și incertitudinile crescute în contextul pandemiei. Vânzările de credite ipotecare au crescut cu 25% an pe an în prima jumătate a lui 2020 mai ales datorită creșterii produsului ipotecar standard. Creditele noi pentru microîntreprinderi au crescut cu 24% an pe an în S1 2020.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite corporate noi în valoare de 3,2 miliarde de lei în S1 2020. Stocul de finanțări acordate sectorului IMM (incl. prin subsidiara BCR Leasing) a crescut cu 9% an pe an, atingând valoarea de 6,3 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro) la data de 30 iunie 2020, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi și pe dezvoltarea sectorului de leasing. Finanțarea statului a crescut cu 16,1% an pe an. Segmentul de Real Estate a crescut puternic cu 20,9% an pe an, ca urmare a tragerilor de fonduri în cadrul proiectelor de birouri și spații comerciale finanțate în ultimul an.

Platforma de banking George a ajuns la 900.000 de utilizatori, în creștere cu 70% față de S1 2019. Numărul de tranzacții prin George a crescut cu 130% în S1 2020 comparativ cu aceeași perioadă din 2019. De asemenea, a fost înregistrată o creștere de peste 150% la accesarea de produse bancare în mediul digital, cel mai mare apetit fiind pentru contul George 100% online, care a ajuns la o pondere de 52% din totalul conturilor curente deschise în 2020.

Creditele și avansurile acordate clienților au crescut cu 1,2% până la  40,53 de miliarde de lei (8,37 de miliarde de euro) la data de 30 iunie 2020 de la 40,05 miliarde de lei (8,37 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2019, susținute de creșterea creditării în retail (+2,7% față de decembrie 2019).

Depozitele de la clienți au crescut cu 3,1% până la 59,56 miliarde de lei (12,3 miliarde de euro) la data de 30 iunie 2020 de la 57,79 miliarde de lei (12,08 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2019, susținute de creșterea depozitelor în retail (+5,1% față de decembrie 2019).

Rata de solvabilitate a BCR în conformitate cu reglementările privind cerințele de capital (CRR), doar banca, se afla în mai  2020 la nivelul de 19,6%, semnificativ peste cerințele Băncii Naționale a României. Rata capitalului de Rang 1+2 era de 17,9% (Grup BCR) în martie 2020 .

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr
erste
profit bcr
rezultat bcr