BNR a amendat OTP Bank de trei ori într-o singură zi pentru mai multe abateri. Șase bănci au fost sancționate în 2016

BNR a amendat OTP Bank de trei ori într-o singură zi pentru mai multe abateri. Șase bănci au fost sancționate în 2016
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 aug 2016

Banca Națională a României (BNR) a acordat trei sancțiuni, sub forma unor amenzi de câte 10.000 lei fiecare, subsidiarei din România a grupului bancar ungar OTP în data de 1 iulie, pentru neîndeplinirea unor măsuri dispuse de către banca centrală în noiembrie 2015, arată datele publicate de Banca Națională.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sancțiunile au fost dispuse în 1 iulie prin ordinele 42, 43 și 44 ale prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, care are printre principalele atribuții supravegherea suistemului bancar din România, scrie News.ro.

Toate cele trei amenzi au fost acordate pentru "neaducerea la îndeplinire a unor măsuri dispuse de Banca Națională a României prin Ordinul Prim - viceguvernatorului BNR nr.70/09.11.2015", potrivit băncii centrale.

OTP Bank este a șasea bancă sancționată de BNR în acest an, însă a primit cele mai drastice sacțiuni, prin amenzile cu o valoare cumulată de 30.000 lei.

Prima bancă sancționată de către BNR în 2016 a fost Carpatica, care a primit avertisment scris în 5 ianuarie pentru "nerespectarea măsurii dispuse la art. 1 din Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 52/04.08.2015 de reîncadrare a indicatorului rata fondurilor proprii totale, în limita de minim 10%, în termenul stabilit prin ordinul menționat".

Marfin Bank, o bancă de talie mică, având acționari ciprioți, a fost sancționată în 28 martie, tot cu avertisment scris, pentru încălcarea prevederilor regulamentului privind cerințele prudențiale pentru bănci, pentru că una dintre expuneri a depășit 25% din capitalul eligibil al băncii.

EXCLUSIV VIG, cea mai mare societate de asigurări din România, preia AXA, firma locală a celui mai mare asigurător din lume CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIG, cea mai mare societate de asigurări din România, preia AXA, firma locală a celui mai mare asigurător din lume

În 6 aprilie, BRD, a doua bancă din România după valoarea activelor, a primit tot un avertisment scris pentru că nu a îndeplinit măsurile impuse de către BNR în iulie 2015.

De asemenea, Banca Comercială Feroviară, controlată de omul de afaceri Valer Blidar, a primit avertisment scris în 13 iunie pentru mai multe abateri: "existența unei politici de creditare și administrare a riscului de credit necorespunzătoare; constituirea necorespunzătoare a ajustărilor pentru depreciere aferente portofoliului de credite; administrarea necorespunzătoare a riscului de lichiditate și de finanțare; existența unui cadru necorespunzător de administrare a activității instituției de credit; implementarea unui cadru necorespunzător în ceea ce privește evaluarea adecvării capitalului la riscuri", potrivit BNR.

În 14 iunie, Garanti Bank a primit avertisment scris de la banca centrală pentru "neasigurarea respectării cadrului de reglementare în materie de către instituția de credit", care a avut ca efect înregistrarea mai multor nereguli.

Anul trecut, cea mai sancționată bancă din România a fost Idea Bank, cu acționari polonezi, care a primit șapte amenzi cu o valoare cumulată de 110.000 lei de la BNR în data de 20 octombrie 2015, pentru mai multe nereguli descoperite de către banca centrală.

Pe piața bancară românească activează în prezent 36 de bănci, din care 26 de bănci generaliste cu sediul în România, două bănci pentru locuințe și opt sucursale ale unor bănci din alte state ale Uniunii Europene. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
otp bank