BNR: Comisia Europeană a cerut în mod constant întărirea independenței pentru banca centrală

BNR: Comisia Europeană a cerut în mod constant întărirea independenței pentru banca centrală
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 mai 2018

Comisia Europeană (CE) și Banca Națională a României (BNR) au cerut, în mod constant, întărirea independenței pentru banca centrală, dar unele propuneri legislative recente și nerespectectarea patrimoniului BNR merg în direcția inversă acestor cereri, a afirmat luni, pentru News.ro, directorul de comunicare al BNR, Dan Suciu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Senatorul liberal Florin Cîțu a scris luni, pe pagina sa de Facebook, că CE și BCE cer modificarea statutului BNR astfel încât reprezentanții Ministerului Finanțelor să nu mai poată participa la ședințele de politică monetară apreciind că este prea mare riscul unor inflențe politice și, în aceeași notă, cele două instituții solicită și introducerea unei prevederi exprese vizând blocarea oricărei încercări a Guvernului de a influența deciziile BNR.

CE și BNR au cerut, în mod constant, o întărire a independenței pentru banca centrală, dar există măsuri legislative care merg în direcția inversă, a avertizat Suciu.

”În mod constant, CE și BNR au cerut o întărire a independenței pentru banca centrală. Există unele măsuri legislative, precum cea a senatorului PNL Daniel Zamfir, care merg în sens invers acestor cereri”, a afirmat Suciu, pentru News.ro.

Africa cere Europei să îi restituie comorile furate. Peste 90% dintre piesele importante din zona sub-sahariană se află în afara continentului CITEȘTE ȘI Africa cere Europei să îi restituie comorile furate. Peste 90% dintre piesele importante din zona sub-sahariană se află în afara continentului

O inițiativă legislativă recentă a senatorului Daniel Zamfir vizează modificarea Legii 312 privind statutul BNR, astfel încât să fie abrogate alineatele din lege care îi exonerează de răspunderea civilă sau penală pe membrii Consiliului de Administrație.

Totodată, unele măsuri care nu respectă patrimoniul BNR pot fi văzute ca un atac la adresa independenței băncii centrale, consideră Suciu.

Arenele de tenis și stadionul de fotbal din Parcul cu Platani ar putea trece din proprietatea BNR în cea a Ministerului Tineretului și Sportului, potrivit unui proiect de lege susținut de PSD.

În decembrie 2017, Daniel Zamfir a anunțat că solicită denunțarea unilaterală a protocolului privind Arenele BNR, apreciind că acesta este ilegal, deoarece BNR nu a respectat condițiile impuse. Totodată, fostul președinte al COSR, Ion Țiriac, a afirmat că a înaintat o acțiune judecătorească împotriva BNR pentru trecerea bazei în folosința sportului.

Tot în decembrie 2017, BNR a anunțat că senatorul Daniel Zamfir și omul de afaceri Ion Țiriac au reluat în spațiul public ”neadevăruri flagrante” privind BNR și legate de Centrul de perfecționare profesională și activități sociale (CPPAS), unde se află și arenele de tenis.

În octombrie 2017, Dan Suciu a precizat, pentru News.ro, că BNR este de acord să cedeze arenele de tenis dacă va fi găsită o formulă legală de compensare, iar suma de 35 de milioane de euro nu a fost niciodată avansată ca fiind un preț de vânzare.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
dan suciu