BRD lansează creditul ipotecar La Casa Mea, anticipând încheierea programului Prima Casă

BRD lansează creditul ipotecar La Casa Mea, anticipând încheierea programului Prima Casă
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 mar 2017

BRD lansează o nouă ofertă de creditare imobiliară adresată clienților care doresc să-și achiziționeze sau să-și construiască prin credit o primă locuință. Pentru a accesa noul produs, ei nu trebuie să dețină în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul sau soția nicio locuință, indiferent de modul și momentul în care a fost dobândită.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

BRD spune că „La Casa Mea” le oferă consumatorilor o alternativă mai avantajoasă la creditul Prima Casă și a fost creat anticipând încheierea programului guvernamental, strategia Ministerului Finanțelor prevăzând diminuarea graduală a fondurilor alocate plafonului de garantare în următorii 5 ani.

Valoarea finanțării care poate fi obținută cu ajutorul noului credit este între 10.000 și 100.000 de euro, echivalent lei, pe maximum 30 de ani, iar avansul minim solicitat este de 15%. Dobânda este calculată folosind formula Robor 3M + 2,25%, produsul fiind adresat exclusiv clienților care încasează sau urmează să încaseze venitul în cont BRD, individual sau în convenție salarială, pe toată durata creditului*.

Asociațiile de consumatori sesizează CSM și INM cu privire la instrucția judecătorilor de către BNR CITEȘTE ȘI Asociațiile de consumatori sesizează CSM și INM cu privire la instrucția judecătorilor de către BNR

„Noul produs de credit este mai flexibil în raport cu creditul Prima Casă: suma obținută este mai mare (echivalentul a 100.000 EUR față de sume cuprinse între 57.000 și 71.250 EUR, echivalent lei), planificarea achiziției nu depinde de disponibilitatea fondurilor alocate de stat, iar termenul de finanțare se scurtează semnificativ. Astfel, aprobarea financiară a dosarului se face în maximum 24 de ore si este garantată timp de 90 de zile, perioadă în care clientul își poate căuta locuința dorită. Mai mult, banca oferă gratuit evaluarea imobilului clienților care optează pentru un evaluator desemnat de bancă”, spune Gabriela Simion, Director Executiv de Marketing și Managementul Produselor în cadrul BRD.

BRD este unul dintre cei mai mari actori pe piața românească a creditelor ipotecare, banca deținând o cotă de aproximativ 25% din piața împrumuturilor în programul „Prima Casă”.

viewscnt
Afla mai multe despre
brd
la casa mea
prima casa