Bursele asiatice au scăzut puternic, urmând tendința Wall Street, din cauza crizei politice din jurul lui Trump

Bursele asiatice au scăzut puternic, urmând tendința Wall Street, din cauza crizei politice din jurul lui Trump
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 mai 2017

Bursele asiatice au scăzut puternic joi, iar volatilitatea acestora s-a accentuat, urmând tendința negativă a indicilor de pe Wall Street, care au înregistrat miercuri cea mai proastă evoluție din ultimele luni din cauza turbulențelor politice din jurul președintelui american Donald Trump, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dolarul și-a revenit însă, iar prețul aurului a scăzut, odată cu atenuarea cererii pentru activele sigure, scrie News.ro.

Acțiunile din Tokyo și Sydney au înregistrat cele mai mari scăderi, după ce indicele american S&P 500 a scăzut miercuri cel mai mult după luna septembrie. Alte active au avut o evoluție mai calmă, după scăderile ample de miercuri, chiar dacă la haosul de la Washington s-a adăugat și o criză politică din Brazilia.

”Piața s-a trezit la viață odată cu dinamica volatilității, care va fi salutată, fără îndoială, de traderii interesați de plasamente pe termen scurt”, a declarat Chris Weston, analist șef la IG Markets în Melbourne.

Un indicele al volatilității acțiunilor americane a crescut cel mai mult după referendumul britanicilor din iunie anul trecut pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Wall Street a început să reacționeze, în condițiile în care turbulențele din jurul lui Trump riscă să îi deturneze agenda politică care a contribuit la creșterea acțiunilor la nivel global la niveluri record, cel mai recent marți.

Dolarul și-a revenit ușor, după ce fostul director al FBI Robert Mueller a fost numit consilier special pentru a investiga eforturile Rusiei de a influența alegerile din 2016.

După 2 ani, guvernanții au constatat că nu pot amenda taximetriștii fără autorizație și schimbă legea CITEȘTE ȘI După 2 ani, guvernanții au constatat că nu pot amenda taximetriștii fără autorizație și schimbă legea

Indicele MSCI Asia Pacific a scăzut cu 0,8%, cel mai mult după 6 aprilie. Indicele japonez Topix a coborât cu 1,3%, în timp ce indicele volatilității pentru acțiunile incluse în media Nikkei 225 a urcat cu 7,7%.

În Australia, indicele S&P/ASX 200 a pierdut 0,8%, iar indicele sud-coreean Kospi a scăzut cu 0,3%.

Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,3%, iar Hang Seng China Enterprises cu 0,8%.

În SUA, indicele S&P 500 a scăzut miercuri cu 1,8%, consemnând cea mai slabă evoluție după 9 septembrie. Dow Jones Industrial Average a pierdut aproape 373 de puncte, în timp ce indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 2,6%, cel mai mult după 24 iunie.

Indicele Bloomberg al dolarului a urcat cu 0,2%, după o scădere de 0,5% înregistrată miercuri, la cel mai redus nivel după 8 noiembrie. Peso-ul mexican a condus scăderile monedelor emergente, cu un declin de 1%.

Randamentul titlurilor Trezoreriei americane pe termen de 10 ani a urcat cu 0,02 puncte, după o scădere de 0,1 puncte miercuri, la 2,23%, cel mai scăzut nivel atins din 19 aprilie.

Prețul aurului a scăzut cu 0,2%, la 1.258,33 dolari uncia, după cea mai mare creștere consemnată într-o singură zi după votul pro-Brexit al britanicilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
burse asia
trump