Carpatica: Fuziunea Băncii Carpatica cu Patria Bank nu a fost respinsă de Tribunalul București, care a cerut clarificări

Carpatica: Fuziunea Băncii Carpatica cu Patria Bank nu a fost respinsă de Tribunalul București, care a cerut clarificări
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 ian 2017

Banca Comercială Carpatica a anunțat marți, într-un comunicat remis Bursei de Valori București (BVB), că decizia nefavorabilă a Tribunalului București privind fuziunea cu Patria Bank nu privește fondul operațiunii, ci impune doar clarificări de natură formală, care vor fi rezolvate, astfel încât "fuziunea să poată fi implementată în cel mai scurt timp".

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Motivarea hotărârii Tribunalului București, în ceea ce privește decizia nefavorabilă privind fuziunea dintre Patria Bank și Banca Comercială Carpatica, nu incumbă aspecte de fond, ci necesită doar clarificări de natură formală. Această etapă procedurală urmează a fi finalizată pe căile legale aflate la dispoziția băncilor, astfel încât fuziunea să poată fi implementată în cel mai scurt timp, obținerea aprobării fuziunii de la Tribunalul Municipiului București fiind ultima etapă de îndeplinit", arată comunicatul băncii.

Potrivit etapelor stabilite pentru fuziune, aceasta va deveni efectivă în prima zi a lunii următoare celei în care toate aprobările au fost obținute, iar toate formalitățile au fost îndeplinite, a precizat banca, scrie News.ro.

La finalul lunii noiembrie 2016, Banca Națională a României (BNR) a aprobat proiectul de fuziune al Băncii Comerciale Carpatica (BCC) cu Patria Bank, ceea ce a permis celor două bănci să demareze formalitățile finale de înregistrare a noii bănci și să înceapă operațiunile de integrare.

În martie 2016, grupul Patria Bank ajuns să dețină 64,16% din acțiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) după încheierea ofertei publice derulată pentru cumpărarea titlurilor deținute de acționarii minoritari, în cadrul căreia a achiziționat un pachet de 9,37% pentru 21,67 milioane lei.

Procesul de fuziune a intrat în linie dreaptă după ce a primit undă verde din partea BNR, iar procesul de poziționare a noii bănci va fi accelerat în 2017, după implementarea efectivă a fuziunii.

Deutsche Bank plătește penalizări de 625 de milioane dolari în SUA și Marea Britanie, pentru spălare de bani rusești CITEȘTE ȘI Deutsche Bank plătește penalizări de 625 de milioane dolari în SUA și Marea Britanie, pentru spălare de bani rusești

Prima etapă a fuziunii s-a desfășurat în ianuarie 2016, în care banca deținută de fondul de investiții Axxes Capital a achiziționat 20% din titlurile BCC, bancă deținută anterior de omul de afaceri sibian Ilie Carabulea.

Totodată, fosta Nextebank a contribuit la majorarea capitalului BCC. Operațiunea de preluare a primit acordul băncii centrale, al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), precum și avizul Consiliului Concurenței.

BCC a înregistrat după primele nouă luni din 2016 pierderi de 37,3 milioane lei (8,3 milioane euro), în creștere cu 29% față de rezultatul negativ raportat în perioada similară a anului anterior.

Consiliul de administrație al BCC este condus de Horia Manda, care este și președinte al consiliului de administrație al Patria Bank, dar și director al Axxess Capital, companie care administrează fondul Emerging Europe Accession, care deține la rândul său Patria Bank.

Banca Carpatica a trecut în ultimii ani prin schimbări profunde, confruntându-se cu o serie de dificultăți după ce patronul a fost acuzat penal.

Ilie Carabulea a demisionat din funcția de președinte al consiliului de supraveghere al BCC în 2012, imediat după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare pentru dare de mită.

Grupul Patria Bank este deținut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Din grupul Patria Bank fac parte Patria Bank, BCC, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management și SAI Intercapital Invest.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca carpatica
patria bank