City Insurance a înregistrat o dublare a daunelor plătite în primul semestru, până la 67,7 milioane euro

City Insurance a înregistrat o dublare a daunelor plătite în primul semestru, până la 67,7 milioane euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 aug 2017

Firma de asigurare City Insurance a anunțat marți că a plătit daune de 304,5 milioane lei (67,7 milioane euro) în primele șase luni ale acestui an, cu 97,4% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, în contextul în care compania a reușit să iasă recent din procedura de redresare financiară impusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în aprilie 2016.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

ASF a anunțat, la finalul lunii iulie, închiderea procedurii de redresare financiară a firmei de asigurare City Insurance după ce a constatat restabilirea situației financiare a companiei,.scrie News.ro.

Evoluția puternică din prima jumătate a acestui an a fost decisivă în îmbunătățirea situației financiare a companiei, potrivit comunicatului.

FOTO Cum va arăta Galaxy Note 8 CITEȘTE ȘI FOTO Cum va arăta Galaxy Note 8

”Până la data curentă, societatea a acoperit daune de 304,5 milioane lei, echivalentul a 67,67 milioane euro. Asta înseamnă o creștere de 97,36 %, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, se arată în comunicat.

În întreaga perioadă de redresare, aprilie 2016 – iulie 2017, City Insurance a anunțat că și-a respectat obligațiile contractuale față de clienții săi, iar valoarea totală a sumelor achitate cu titlu de despăgubire a însumat 645,95 milioane lei (143,54 milioane euro).

City Insurance a devansat liderul pieței asigurărilor generale din 2016, Allianz-Țiriac, potrivit datelor ASF aferente primului trimestru al acestui an. Astfel, City Insurance avea o cotă de 14,01% din piața asigurărilor generale și de viață la 31 martie, comparativ cu 13,19% în cazul Allianz-Țiriac Asigurări, subsidiara locală a gigantului german Allianz.

viewscnt
Afla mai multe despre
city insurance
daune
asf