Consilierul economic de la Casa Albă: Reprezentanții Rezervei Federale fac parte din ”statul paralel”; banca centrală trebuie să reducă în continuare costurile de împrumut

Consilierul economic de la Casa Albă: Reprezentanții Rezervei Federale fac parte din ”statul paralel”; banca centrală trebuie să reducă în continuare costurile de împrumut
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 oct 2019

Consilierul economic de la Casa Albă Larry Kudlow a sugerat joi că reprezentanții Rezervei Federal (Fed) fac parte din ”statul paralel” și a reluat apelul său și al președintelui Donald Trump ca oficialii băncii centrale să reducă în continuare costurile de împrumut, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”Merg în direcția bună”, a declarat Kudlow la CNBC, adăugând că o reducere cu 0,25 de puncte procentuale ar fi potrivită, scrie News.ro.

”Modelele lor sunt greșite în mare măsură. Statul paralel, membrii board-ului, desigur, nu au fost de ajutor. Opa, am spus asta?”, a spus Kudlow la CNBC, folosind un termen conspirativ utilizat de unii cu referire la un guvern din umbră.

FOTO Casa circulară din Arizona, ultima proiectată de Frank Lloyd Wright, a fost vândută pentru aproape 1,7 milioane de dolari CITEȘTE ȘI FOTO Casa circulară din Arizona, ultima proiectată de Frank Lloyd Wright, a fost vândută pentru aproape 1,7 milioane de dolari

Reprezentanții Fed se vor întâlni peste două săptămâni pentru a decide nivelul dobânzilor, pe care au fost nevoiți să le reducă de două ori în acest an ca reacție la riscurile în creștere, între care se numără războiul comercial dintre Statele Unite și China și încetinirea creșterii economiei mondiale.

Președintele american Donald Trump a cerut Fed să reducă dobânzile la nivelul zero și chiar sub acest nivel, insultându-i pe oficialii băncii instituției ca fiind ”capete seci” pentru că nu fac acest lucru.

În comentarii făcute reporterilor după interviul la CNBC, Kudlow a spus că nu face un atac personal, dar a afirmat că modelele Fed nu funcționează.

Board-ul guvernatorilor Fed, de la Washington,  face parte din guvernul federal, dar membrii săi au mandate de 14 ani, depășindu-le pe cele ale unui președinte al SUA.

Banca centrală publică declarații financiare și oferă rapoarte regulate Congresului.

Rezerva Federală este independentă de Casa Albă în respectarea mandatului său de susținere a pieței muncii și a stabilității prețurilor.

Rata șomajului din Statele Unite a scăzut la 3,5%, sub estimarea Fed privind un nivel durabil care nu creează o inflație nedorită, dar cu toate acestea inflația a rămas de ani de zile sub 2%, a notat Kudlow, adăugând că acest fapt sugerează o deconectate de ceea ce afirmă modelele și modul în care se comportă economia.

Un purtător de cuvânt al Fed a refuzat să comenteze remarcile lui Kudlow.

viewscnt
Afla mai multe despre
larry kudlow
rezerva federala