Cosmin Vladimirescu, manager Mastercard: Gradul de alfabetizare financiară al românilor este de 22%, sub cel al bulgarilor

Cosmin Vladimirescu, manager Mastercard: Gradul de alfabetizare financiară al românilor este de 22%, sub cel al bulgarilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 dec 2017

Cosmin Vladimirescu, managerul Mastercard România, a afirmat că, în domeniul financiar gradul de alfabetizare al românilor este de 22%, Bulgaria situându-se la 35%. La evenimentul de lansare a platformei Tribuna Consumatorilor, el a precizat că evoluția numărului de carduri bancare în România în ultimii ani a fost una spectaculoasă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

„Sistemul financiar este unul dintre cele mai recente domenii din România și trebuie să recunoaștem că suntem în urma altora din punct de vedere al educației financiare, nu în urma altora din punct de vedere al tehnologiei. Suntem campioni absoluți la apetitul românilor pentru inovație și tehnologie. Din păcate, când este vorba de alfabetizarea în domeniul financiar suntem în coada Europei", a precizat Cosmin Vladimirescu, manager general Mastercard România.

În comparație cu europenii, gradul de alfabetizare al românilor este de 22%, România situându-se pe ultimul loc al clasamentului, potrivit lui Cosmin Vladimirescu. Bulgaria este la 35% grad de alfabetizare financiară, scrie News.ro.

„Dacă ne uităm și la gradul de incluziune financiară constatăm că doar 60% dintre români au acces la servicii financiare, 40% încă nu le-au cunoscut”, a adăugat managerul, subliniind că Tribuna Consumatorilor va putea fi un suport bun pentru români în această privință.

Evoluția numărului de carduri bancare în România în ultimii ani a fost spectaculoasă.

Irlanda și Apple au ajuns la un acord privind achitarea unor taxe neplătite în valoare de 13 miliarde de euro CITEȘTE ȘI Irlanda și Apple au ajuns la un acord privind achitarea unor taxe neplătite în valoare de 13 miliarde de euro

„Evoluția a fost una spectaculoasă de la un an la altul. Singurul indicator care a depășit creșterea numărului de carduri a fost creșterea gradului de utilizare, în special pe tranzacții contactless. Cardurile de masă, care au apărut acum aproape 2 ani, nivelul de penetrarea fiind de aproape 50%, la finalul anului vom fi la un milion de carduri de masă, sunt niște instrumente tranzacționale. Intră în categoria de produse reglementate și nu pot fi folosite pentru a retrage numerar, deci toate tranzacțiile sunt pentru cumpărături și 85% dintre acestea sunt realizate contactless”, a mai spus Vladimirescu.

Tribuna Consumatorilor este prima platformă online care va îngloba informații corecte și utile pentru toate tipurile de consumatori. Fiecare dintre cele patru arii acoperite - Tehnologie, Bani, Casă și Familie, Auto și Călătorii - cuprinde subdivizii cu informații practice și răspunsuri la întrebările cele mai frecvente ale consumatorilor.

Platforma tribunaconsumatorilor.ro pune la dispoziție utilizatorilor materiale text și video realizate în parteneriat cu instituții de stat, branduri, organizații și asociații profesionale.

viewscnt
Afla mai multe despre
cosmin vladimirescu
mastercard