Cota de piață deținută de băncile cu capital majoritar privat autohton s-a majorat

Cota de piață deținută de băncile cu capital majoritar privat autohton s-a majorat
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iul 2022

Cota de piață, în funcție de activul net, deținută de instituțiile de credit cu capital majoritar privat autohton s-a majorat la 20,4% anul trecut, de la 18,9% la 31 decembrie 2020, potrivit raportului Băncii Naționale a Românei pe anul 2021.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cota băncilor cu capital majoritar de stat a crescut de la 10,6% la 31 decembrie 2020 la 11,4% la 31 decembrie 2021. În același timp, ponderea instituțiilor de credit cu capital majoritar străin (exclusiv sucursalele instituțiilor de credit din străinătate) s-a redus aproximativ în aceeași măsură, de la 57,9% la 56,0%, scrie Agerpres.

ULTIMA ORĂ Prima companie aeriană care se prăbușește sub greve și anulări CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Prima companie aeriană care se prăbușește sub greve și anulări

BNR precizează că modificările din structura acționariatului instituțiilor de credit s-au reflectat și în cota de piață în funcție de mărimea capitalului, care s-a ajustat în mod corespunzător. Ponderea instituțiilor de credit cu capital majoritar străin în totalul capitalului sistemului bancar (exclusiv sucursalele instituțiilor de credit străine) a scăzut de la 59,9% la 31 decembrie 2020 la 58,4% la 31 decembrie 2021.

Rețeaua teritorială a instituțiilor de credit a continuat trendul de restrângere și în anul 2021, un număr de 181 de sucursale și agenții bancare fiind închise, în timp ce numărul salariaților din sistem s-a redus cu 1.011 persoane.

Banca centrală menționează că profitabilitatea sectorului bancar a rămas ridicată și pe parcursul anului 2021, înregistrând la finele anului un profit record, în suma de 8,167 miliarde de lei, 26 de instituții de credit dintre cele 34 consemnând rezultate financiare pozitive.

Instituțiile de credit cu profit au obținut un rezultat pozitiv în sumă totală de 8,317 miliarde de lei, iar cele cu pierdere au consemnat un rezultat negativ în sumă totală de 150,1 milioane lei.

Performanța financiară la nivel de sistem a fost superioară celei din anul anterior (cu 3,142 miliarde de lei), în principal ca urmare a scăderii cheltuielilor cu ajustările pentru depreciere cu 2,512 miliarde de lei și a creșterii profitului operațional cu 578,2 milioane lei.

Profitul operațional a crescut ușor în anul 2021, având un plus de 5,5% față de cel realizat în anul 2020, pe fondul unei creșteri relativ egale atât a veniturilor operaționale, cât și a cheltuielilor operaționale (+5,7%). Din analiza în structură a veniturilor operaționale se remarcă menținerea predominanței veniturilor nete din dobânzi, acestea deținând o pondere de 65,9% la sfârșitul anului 2021, în scădere față de finele anului anterior, când au înregistrat o pondere de 67,2%. Și veniturile nete din taxe și comisioane au ocupat, în continuare, o poziție importantă în veniturile operaționale, respectiv 18,9%, în creștere față de ponderea înregistrată în anul anterior (16,7%).

Rata rentabilității economice (ROA) a ajuns la 1,4% la finele anului 2021, mai mare cu 0,4 puncte procentuale față de anul anterior, în condițiile creșterii profitului net (cu 62,5%), concomitent cu majorarea activelor la valoare medie (cu 13,8% de la 526,969 miliarde de, lei la 599,894 miliarde de lei). Și rata rentabilității financiare (ROE) a înregistrat un nivel superior, respectiv de 13,3% la finele anului 2021, fiind mai mare cu 4,6 puncte procentuale față de cea de la sfârșitul anului 2020.

Potrivit Raportului, Banca Transilvania deține o cotă de piață de 19,55%, în funcție de activul net bilanțier, urmată de BCR cu 13,92% și de BRD cu 10,47%. Conform sursei citate, CEC Bank are o cotă de piață de 7,92%, în funcție de activul net bilanțier, Banca de Export-Import a României Eximbank 2,30%, iar Banca Românească 1,24%. 

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
bnr
banca transilvania