Cotațiile petrolului se îndreaptă spre cel mai mare avans anual din 2016

Cotațiile petrolului se îndreaptă spre cel mai mare avans anual din 2016
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 31 dec 2019

Cotațiile petrolului se îndreaptă spre cel mai mare avans anual din 2016, susținute de reducerile de producție anunțate de OPEC și aliați, sancțiunile americane și, recent, de progresele negocierilor comerciale dintre SUA și China.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Petrolul Brent a crescut cu peste 20% în 2019, iar referința americană West Texas Intermediate (WTI), cu 34%. Ambele cotații sunt pe cale să încheie anul cu cele mai mari creșteri anuale din ultimii 3 ani. În 2016, petrolul Brent a avut un avans anual de 52%, în timp West Texas Intermediate a urcat cu 45%, cea mai bună evoluție a prețurilor din 2009 până în prezent.

Luna aceasta, așa-numit grup OPEC+ a convenit să extindă reducerile de producție până la 2,1 milioane de barili pe zi, respectiv cu circa 2%, de la 1 ianuarie.

Cel mai puternic val de restructurări din 2015: băncile au anunțat desființarea a 78.000 de locuri de muncă. Noi concedieri așteptate în 2020 CITEȘTE ȘI Cel mai puternic val de restructurări din 2015: băncile au anunțat desființarea a 78.000 de locuri de muncă. Noi concedieri așteptate în 2020

Progresele înregistrate în negocierile dintre Washington și Beijing și perspectiva semnării unui acord chiar la începutul anul viitor au stimulat producția în fabricile din China, activitatea din sectorul manufacturier chinez urcând, în decembrie, pentru a doua lună la rând.

Privind înainte, analiștii contactați de Reuters anticipează o scădere de 3,2 milioane de barli a stocurilor americane de petrol în săptămâna încheiată pe 27 decembrie, al treilea declin săptămânal consecutiv.

Pe parcursul înregului an, avansul cotațiilor a fost totuși limitat de majorarea producției americane, și de încetinirea economiei globale. Creșterea cotațiilor în acest an a avut loc predominant în primul trimestru, deși în următoarele luni au fost înregisistrate șocuri pe partea de ofertă care, în trecut, ar fi împins prețurile țițeiului la peste 100 de dolari/baril, notează Reuters.

Primele luni din 2019 au adus creșteri ale cotațiilor în contextul reintroducerii sancțiunilor americane împotriva Iranului. Totodată, administrația Trump a anunțat sancțiuni împotriva companiei petroliere de stat PDVSA din Venezuela, unde producția și exporturile de țiței erau deja afectate de criza economică și politică.

Atacul cu drone din septembrie, îndreptat asupra a două unități de producție din Arabia Saudită, a generat o creștere temporară, însă impactul a fost de scurtă durată: aproximativ 10 zile.

Posibilitatea de a lucra de acasă, beneficiul cel mai dorit de angajați. \ CITEȘTE ȘI Posibilitatea de a lucra de acasă, beneficiul cel mai dorit de angajați. "Sarcini rezolvate din fotoliu, cafenele tip librării, ceainării, hub-uri." Tinerii respectă mai degrabă comportamentul șefului decât ierarhia

Cotațiile vor rămâne, probabil, sunt presiune în 2020, în contextul în care oferta în creștere, în special din SUA, și reducererea cererii contrabalansează tăierile OPEC.

Administrația americană pentru Informații în Domeniul Energiei (EIA) anticipează că prețurile medii ale petrolului vor fi mai mici în 2020 comparativ cu 2019, din cauza stocurilor mai mari. În afara SUA, producția este așteptată să crească în Brazilia, Norvegia și Guyana.

"Prețurile petrolului, deși sunt estimate să aibă o evoluție pozitivă, vor fi trase în jos de încetinirea economică globală și producția robustă de petrol de șist din SUA în primul trimestru", potrivit lui Benjamin Lu, analist la Phillip Futures.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
wti
brent
cotatii
cotatii petrol
preturile petrolului
petrol 2019
petrol 2020
opec