Datoria externă totală a României a crescut

Datoria externă totală a României a crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 oct 2018

Datoria externă totală a României a crescut în primele opt luni ale acestui an, față de finalul anului trecut, cu 648 milioane euro, la 98,009 miliarde euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României (BNR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

La finalul anului trecut, datoria externă totală a României a fost de 97,361 miliarde euro, arată datele revizuite ale BNR.

Din totalul datoriei externe, datoria externă pe termen lung a însumat 67,395 miliarde euro la 31 august, (68,8% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,6% față de 31 decembrie 2017, scrie News.ro.

ULTIMA ORĂ Protecția Consumatorilor amendează ING după ce banca a dublat tranzacțiile clienților. Peste 225.000 de persoane au fost afectate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Protecția Consumatorilor amendează ING după ce banca a dublat tranzacțiile clienților. Peste 225.000 de persoane au fost afectate

Totodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august nivelul de 30,614 miliarde euro (31,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 6,1% față de 31 decembrie 2017.

Totodată, datoria publică a ajuns la 33,144 miliarde euro după primele opt luni, în scădere față de cea înregistrată la finalul anului trecut (33,550 miliarde euro).

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 21,5% în perioada ianuarie - august 2018, comparativ cu 25% în anul 2017.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 august 2018 a fost de 4,7 luni, în comparație cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2018 a fost de 69,6%, comparativ cu 79% la 31 decembrie 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
datorie
bnr