Economiștii se așteaptă ca BCE să majoreze până la finalul anului rata dobânzii la facilitatea de depozit

Economiștii se așteaptă ca BCE să majoreze până la finalul anului rata dobânzii la facilitatea de depozit
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 feb 2022

Banca Centrală Europeană (BCE) va majora în semestrul doi din 2022 rata dobânzii la facilitatea de depozit și nu va aștepta până în 2023, așa cum se estima anterior, conform unui sondaj realizat de Reuters în rândul a 51 de economiști, în perioada 7-14 februarie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Totodată, aceștia și-au revizuit în creștere estimările privind inflația în acest an, scrie Agerpres.

VIDEO Rușii publică imagini cu trenuri încărcate cu tancuri și blindate părăsind Crimeea. Marea Britanie: \ CITEȘTE ȘI VIDEO Rușii publică imagini cu trenuri încărcate cu tancuri și blindate părăsind Crimeea. Marea Britanie: "Îi credem pe cuvânt, dar îi vom judeca după acțiunile lor"

În ianuarie, rata anuală a inflației în zona euro a atins un record absolut de 5,1%, în pofida celor care mizau pe o încetinire. Creșterea prețurilor la energie s-a dovedit una persistentă și a ajutat la stimularea prețurilor și în alte sectoare. Această situație a determinat o reorientare a unor oficiali de la BCE spre o poziție de tip "hawk" (șoim - n. r.), cei care susțin necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menține inflația sub control.

În timp ce majoritatea economiștilor se așteaptă ca Banca Centrală Europeană să majoreze până la finalul anului rata dobânzii la facilitatea de depozit de la minus 0,50% la minus 0,25%, piețele financiare mizează pe o revenire la zero până în decembrie.

Chiar și așa, BCE va fi mult în urma Rezervei Federale a SUA (Fed). Luna trecută, oficialii Fed au declarat că s-ar putea majora curând ratele dobânzilor, analiștii estimând că în martie va fi prima mărire. Fed a menținut în ianuarie dobânda de politică monetară la un interval cuprins între 0% și 0,25%, unde este din 15 martie 2020, când pandemia a început să afecteze economia SUA. Unele bănci se așteaptă ca Fed să majoreze de șapte ori rata dobânzii până la finalul anului.

Respondenții la sondajul Reuters sunt divizați în privința momentului în care BCE va începe majorarea dobânzilor, un economist estimând o astfel de decizie în trimestrul doi, 16 în trimestrul trei, alți 21 în ultimele trei luni din 2022.

Un sfert dintre respondenți (13) nu se așteaptă în 2022 la o modificare a ratei dobânzii la facilitatea de depozit și doar 11 estimează o majorare la zero în acest an.

"Ținând cont de perspectivele privind inflația și de riscurile cu care jonglează BCE, înăsprirea politicii monetare va fi probabil graduală și moderată", a apreciat Simon Wells, economist șef la HSBC.

De asemenea, majoritatea economiștilor se așteaptă ca programul de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP) să se încheie la sfârșitul lunii martie 2022. De asemenea, ei estimează că și programul de achiziționare de active (asset purchase programme - APP) va fi încheiat până în septembrie.

Dificultățile provocate de varianta Omicron au încetinit redresarea economiei zonei euro, care, în trimestrul trei din 2021, a înregistrat o creștere de doar 0,3%. În primul trimestru din 2022, analiștii se așteaptă la un avans de 0,4%, creșterea urmând să accelereze la 1,2% în perioada aprilie-iunie 2022 și să încetinească la 1% și, respectiv, 0,7%, în trimestrele trei și patru.

Pe ansamblul acestui an, economia zonei euro ar urma să înregistreze o expansiune de 3,9%, după un avans de 5,2% în 2021.

Rata inflației în zona euro ar urma să atingă în primele două trimestre din 2022 un nivel ridicat, de 5,1% și, respectiv, 4,7%, urmând să se atenueze la 3,9% și, respectiv, la 2,7%, în trimestrele trei și patru.

"Ne așteptăm ca inflația să scadă destul de mult în următoarele trimestre, deci ar fi puțin probabil ca BCE să majoreze dobânzile în fiecare trimestru din 2023", a apreciat Martin Weder, economist la ZKB.

Oficialii BCE ar putea să își modifice orientarea viitoare a politicii monetare (forward guidance) în luna martie, când vor dispune de un nou set de previziuni economice și își vor revizui programele de achiziții de obligațiuni.

În ședința de politică monetară din 3 februarie, Consiliul guvernatorilor BCE a decis să mențină nemodificată dobânda de referință, la cel mai redus nivel din istorie.

La fel ca și la reuniunea din luna decembrie 2021, oficialii BCE au decis că rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% și, respectiv, minus 0,50%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bce
banci
dobanda