Euro revine la 4,55 lei, nou nivel minim al ultimei luni. Dolarul coboară sub 4 lei pentru prima dată în ultimele aproape șase luni

Euro revine la 4,55 lei, nou nivel minim al ultimei luni. Dolarul coboară sub 4 lei pentru prima dată în ultimele aproape șase luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 iun 2017

Banca Națională a României (BNR) a anunțat joi un curs de referință de 4,5503 lei/euro, în scădere cu 0,13% față de nivelul precedent și nou nivel minim din 25 mai, în condițiile în care leul este ajutat de formarea rapidă a noului guvern, spun analiștii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Miercuri, BNR a afișat un curs de 4,5563 lei/euro, scrie News.ro.

Leul s-a depreciat semnificativ în zilele de dinaintea votului pe moțiunea de cenzură introdusă de alianța PSD-ALDE împotriva propriului guvern. Miercuri, euro a atins un nivel maxim din 3 august 2012, de 4,5987 lei.

După desemnarea rapidă a lui Mihai Tudose pentru funcția de premier și formarea noului guvern, presiunea asupra leului a dispărut.

Modificări fiscale majore în noul program de guvernare: impozitul pe cifra de afaceri va înlocui impozitul pe profit, reducerea TVA este amânată, PFA vor plăti contribuția la pensie direct pentru pilonul 3 CITEȘTE ȘI Modificări fiscale majore în noul program de guvernare: impozitul pe cifra de afaceri va înlocui impozitul pe profit, reducerea TVA este amânată, PFA vor plăti contribuția la pensie direct pentru pilonul 3

Dolarul american, cotat indirect în piața românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat puternic și joi, de la 4,0114 lei la 3,9857 lei, nivel minim din 5 octombrie 2016.

Totodată, cursul francului elvețian a scăzut de la 4,1753 lei la 4,1610 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
euro
curs valutar