Euro scade sub 4,65 lei

Euro scade sub 4,65 lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 ian 2018

Banca Națională a României (BNR) a anunțat miercuri un curs de referință de 4,6434 lei/euro, în scădere cu 0,29% față de nivelul atins marți, în contrast cu tendința regională.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Marți, euro a crescut la nivelul de 4,6571 lei, scrie News.ro.

Miercuri, leul s-a apreciat în raport cu euro, în contrast cu tendința regională. Alte monede din regiune, precum coroana cehă și forintul maghiar, s-au depreciat în fața euro.

Eastman Kodak a lansat o criptomonedă numită “KODAKCoin”, anunț care i-a dublat prețul acțiunilor CITEȘTE ȘI Eastman Kodak a lansat o criptomonedă numită “KODAKCoin”, anunț care i-a dublat prețul acțiunilor

Dolarul american, cotat indirect în piața românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 3,9039 lei la 3,8700 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 3,9718 lei la 3,9618 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
curs valutar
euro
bnr