Europenii vor plăti comisioane mici sau zero la plățile transfrontaliere în euro. CE a propus extinderea practicilor din zona euro la nivelul UE

Europenii vor plăti comisioane mici sau zero la plățile transfrontaliere în euro. CE a propus extinderea practicilor din zona euro la nivelul UE
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 28 mar 2018

Comisia Europeană a propus, miercuri, scăderea costurilor plăților transfrontaliere în euro la nivelul întregii Uniuni, după modelul aplicat în cazul rezidenților și companiilor din zona euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mai precis, propunerea legislativă prevede că pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane identice cu cele percepute pentru plăți naționale echivalente efectuate în moneda locală.

Astfel, comisioanele vor scădea, ajungând la câțiva euro sau chiar câțiva cenți. De exemplu, se va plăti același comision pentru un transfer credit transfrontalier în euro (EUR) efectuat din Bulgaria și un transfer național în leva bulgărească (BGN), potrivit unui comunicat al Comisiei.

Teodorovici: Trebuie schimbată legislația în domeniul evaziunii fiscale, dar astfel încât să atragă investitorii. Plătești la stat toată suma, nu te duci la pușcărie, pentru că nu ăsta este interesul CITEȘTE ȘI Teodorovici: Trebuie schimbată legislația în domeniul evaziunii fiscale, dar astfel încât să atragă investitorii. Plătești la stat toată suma, nu te duci la pușcărie, pentru că nu ăsta este interesul

“Aceasta este o schimbare majoră, întrucât comisioanele pentru un simplu transfer credit pot fi exorbitante în unele state membre din afara zonei euro (de până la 24 euro pentru un transfer de 10 euro)”, arată documentul citat.

Consumatorii și firmele din zona euro beneficiază deja de comisioane foarte mici pentru plățile transfrontaliere în euro, după intrarea în vigoare, în 2001, a Regulamentului privind plățile transfrontaliere.

„Prin propunerea prezentată astăzi, cetățenii și întreprinderile din țările care nu fac parte din zona euro vor beneficia de aceleași condiții ca și rezidenții din zona euro atunci când fac plăți transfrontaliere în euro. Toți cetățenii europeni vor putea face transferuri transfrontaliere în euro plătind aceleași comisioane ca pentru tranzacțiile interne. Propunerea prevede, de asemenea, o transparență totală în ceea ce privește conversia valutară atunci când consumatorii plătesc cu cardul într-o țară care nu are aceeași monedă ca a lor”, spune Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital.

Conform propunerii, consumatorii vor trebui să fie pe deplin informați cu privire la costurile de concersie monetară înainte de a efectua o astfel de plată (de exemplu, plăți cu cardul în străinătate, indiferent dacă este vorba de o retragere de numerar de la un bancomat, de plata cu cardul la un punct de vânzare sau de o plată online).

Potrivit Comisiei, consumatorii europeni se plâng de practicile de conversie monetară dinamică, mai precis de faptulm că trebuie să plătească în străinătate în propria lor monedă, și solicită interzicerea acestora după ce au constatat că, în majoritatea cazurilor studiate, ei sunt cei care ies în pierdere.

“Consumatorii nu dispun de informațiile necesare pentru a face cea mai bună alegere, de aceea sunt îndrumați în mod inechitabil către cele mai costisitoare opțiuni de conversie monetară”, notează Comisia, care precizează că Autoritatea Bancară Europeană (EBA) va elabora un proiect de standard tehnic de reglementare, necesar pentru a se asigura un grad sporit de transparență.

Propunerea legislativă va fi transmisă Parlamentului European și Consiliului pentru adoptare.

viewscnt
Afla mai multe despre
euro
plati transfrontaliere
comision
costuri