EximBank finanțează compania BT Leasing cu 100 de milioane de lei

EximBank finanțează compania BT Leasing cu 100 de milioane de lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 ian 2018

EximBank și BT Leasing (BTL), companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, au încheiat, la finele anului trecut, un acord prin care banca a acordat societății de leasing un credit în valoare de 100 de milioane de lei, având ca destinație acordarea de finanțări în lei pe termen scurt și mediu pentru activitatea clienților BT Leasing.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Acest acord încheiat cu încă un jucător de top pe segmentul serviciilor de leasing financiar ne permite să ne atingem obiectivul de a crea contexte propice dezvoltării businessului local, colaborarea permițându-ne să finanțăm indirect companiile mici și mijlocii, în condiții de maximă eficiență. Asigurăm astfel un acces flexibil și convenabil la soluții de finanțare ce permit realizarea de investiții pentru dezvoltarea de noi afaceri sau pentru consolidarea afacerilor deja mature, contribuind la creșterea competitivității într-un mediu economic din ce în ce mai dinamic și complex”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Volatilitatea lirei se află la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, reflectând încrederea în încheierea unui acord pentru Brexit CITEȘTE ȘI Volatilitatea lirei se află la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, reflectând încrederea în încheierea unui acord pentru Brexit

“Această nouă facilitate ne ajută să susținem dezvoltarea cât mai multor IMM-uri din România, leasingul financiar fiind cea mai facilă formă de finanțare pentru acestea. Prin dezvoltarea rețelei de vânzări a produselor de leasing, cross-sellingul cu Banca Transilvania, parteneriatele cu dealerii autorizați de autovehicule și echipamente, precum și prin astfel de colaborări cum este cea cu EximBank, BT Leasing contribuie la rezultatele pozitive ale Grupului Financiar BT, susținătorul antreprenoriatului românesc”, spune Ionuț Morar, directorul general al BT Leasing.

viewscnt
Afla mai multe despre
eximbank
banca transilvania