Financial Times: Ofertele publice inițiale au atins în 2017 cel mai ridicat nivel de după criza financiară

Financial Times: Ofertele publice inițiale au atins în 2017 cel mai ridicat nivel de după criza financiară

Sursa foto: Natee Meepian / dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 28 dec 2017

Bursele din întreaga lume au atras în 2017 cel mai ridicat număr de oferte publice inițiale care au avut loc după criza financiară globală, relansarea activităților în Statele Unite și numărul record al tranzacțiilor de acest tip din China temperând îngrijorările referitoare la scăderea interesului companiilor pentru listarea pe piețele de capital, relatează Financial Times.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În 2017, aproape 1.700 de companii s-au înscris la burse, cu 44% mai multe comparativ cu 2016 și cel mai ridicat număr după 2007, potrivit datelor firmei de analiză a pieței dealogic, scrie News.ro.

Sumele atrase de companii prin aceste listări au atins o valoare cumulată de 196 de miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel după 2014, din care 25 de miliarde de dolari au fost atrase de compania chineză de comerț online Alibaba.

Guvernul pregătește împrumuturi externe de 8 miliarde de euro în următorii 2 ani, din cauza cheltuielilor mari, și urcă puternic limita datoriei externe, la 27 miliarde euro CITEȘTE ȘI Guvernul pregătește împrumuturi externe de 8 miliarde de euro în următorii 2 ani, din cauza cheltuielilor mari, și urcă puternic limita datoriei externe, la 27 miliarde euro

În Statele Unite, companiile au atras 49 de miliarde de dolari, sumă dublă comparativ cu cea de 24 de miliarde de dolari obținută în 2016.

În Europa, listările au crescut cu 40%, iar în China au marcat un număr record.

Conform datelor companiei de consultanță Ernst &Young, peste 400 de companii s-au listat la bursele din Shenzhen și Shanghai.

În SUA, creșterea medie de 23% a acțiunilor listate prin oferte publice inițiale în 2017 nu depășește cu mult avansul de 20% al indicelui S&P 500, potrivit Renaissance Capital, care administrează fonduri ale căror activități se concentrează pe oferte publice inițiale.

Acțiunile Snap, proprietara aplicației Snapchat, care a efectuat cea mai mare ofertă publică din acest an, sunt tranzacționate cu 10% sub prețul ofertei publice.

Pirelli a revenit la bursă cu o ofertă publică de 2,8 miliarde de dolari, dar acțiunile grupului italian au obținut un preț aflat la nivelul inferior al intervalului prevăzut în prospect, iar în primele săptămâni după listare au scăzut.

Alte oferte publice lansate spre sfârșitul acestui an au generat câștiguri modeste pentru investitori.

viewscnt
Afla mai multe despre
tranzactii financiare