Financial Times: UniCredit și Societe Generale analizează posibilitatea unei fuziuni

Financial Times: UniCredit și Societe Generale analizează posibilitatea unei fuziuni
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 iun 2018

UniCredit, cea mai mare bancă din Italia, analizează o fuziune cu banca franceză Societe Generare, într-o acțiune care ar deschide calea fuziunilor bancare de pe piața europeană, potrivit unui articol publicat duminică de Financial Times, citat de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Directorul general al UniCredit, francezul Jean-Pierre Mustier, fost șef al diviziei de investment banking a Societe Generale, se gândește la această idee de luni de zile, potrivit Financial Times, care nu a menționat sursa informațiilor, scrie News.ro.

Deși nu a avut loc o discuție oficială, directorii Societe Generale analizează la rândul lor posibilitatea combinării operațiunilor cu UniCredit, a arătat publicația.

Nu suntem pregătiți pentru pensionare. Cultura financiară de bază lipsește, iar unii chiar cred că la bătrânețe vor fi ajutați de roboți CITEȘTE ȘI Nu suntem pregătiți pentru pensionare. Cultura financiară de bază lipsește, iar unii chiar cred că la bătrânețe vor fi ajutați de roboți

Directori cu rol executiv ai ambelor instituții financiare au subliniat că planurile sunt în fază incipientă, iar situația politică instabilă din Italia a întârziat planul inițial, ca acordul să fie încheiat în 18 luni.

Duminică, SocGen a negat că ”ar avea loc vreo discuție la nivelul consiliului de administrație referitoare la o fuziune cu UniCredit”, potrivit unui comunicat transmis Reuters.

Reprezentanții UniCredit au refuzat să comenteze articolul publicat de Financial Times, precizând că planul de redresare ”Transform 2019” are o bază organică.

SocGen a fost în centrul zvonurilor referitoare la discuțiile de fuziune cu UniCredit, în timp ce cele mai recente discuții de la nivelul sectorului bancar european s-au concentrat pe banca germană Commerzbank.

Directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, a declarat în noiembrie anul trecut că acordurile bancare transfrontaliere din Europa vor fi improbabile în următoarele câteva trimestre. El a adăugat că noua strategie a băncii pentru următorii trei ani o vor plasa pe o poziție  puternică pentru fuziuni, la momentul potrivit.

Grupul francez Societe Generale deține 60.2% din capitalul BRD, a treia bancă din România după valoarea activelor. BRD este listată la Bursa de Valori București și are o valoare de piață de 8,474 miliarde lei (1,84 miliarde euro), la ultimul preț de închidere.

BRD-Groupe Societe Generale a înregistrat anul trecut un profit net de 1,415 miliarde lei (310 milioane euro), în creștere cu 85,3% față de anul anterior, pe baza veniturilor solide din activitatea de bază și a costului de risc pozitiv, potrivit datelor publicate de bancă.

Grupul italian UniCredit con­tro­lează a cincea mare bancă din România în funcție de activve, iar pentru 2017 a anunțat o majorare a profitului net pe piața locală de 20%, până la 88 mil. eu­ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
societe generale