Finanțări cu dobândă redusă pentru IMM-urile care angajează tineri absolvenți

Finanțări cu dobândă redusă pentru IMM-urile care angajează tineri absolvenți
Ana Iliescu
Ana Iliescu
scris 31 ian 2017

Companiile mici și mijlocii (IMM) care angajează tineri absolvenți vor putea accesa produse de creditare și leasing financiar în euro la dobânzi reduse cu 1,5% față de cea standard. Oferta, lansată de Unicredit Leasing, este valabilă doar pentru proiecte ce include achiziții de bunuri noi, în valoare de cel mult 1 milion de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

 IMM-urile trebuie să facă dovada angajării, colaborarii sub formă de internship sau oferirii de programe de training tinerilor absolvenți.

Pentru a susține produsul, UniCredit Leasing a contractat o linie de credit de 5 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), iar fondurile atrase vor fi dedicate programului Jobs for Youth. Acest program încurajează angajarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-25 de ani de către IMM-uri.

Produsul este disponibil pentru finanțarea în euro a proiectelor implementate în România, pe o perioadă cuprinsă între 24 și 60 de luni. Costul total al fiecărui proiect în parte nu poate depăși 1 milion de euro.

IMM-urile pot folosi produsele pentru a finanța investiții în mijloace fixe, în cadrul unor proiecte noi (ex. bunuri noi, vehicule cu 0 km) sau pentru modernizarea și extinderea activităților existente. Sub-proiectele care vor avea prioritate sunt cele pentru protecția mediului și cele de dimensiuni mici.

“Tranziția tinerilor de la școală la muncă este o problemă inerentă. Credem că acordarea acestor beneficii suplimentare are un impact semnificativ în decizia angajatorilor de a crea noi oportunități pentru tineri.” spune Mircea Cotigă, CEO al UniCredit Leasing Corporation IFN SA.  

UniCredit Leasing este parte din grupul financiar european UniCredit. Ofera servicii de finanțare și servicii conexe, respectiv leasing financiar, leasing operațional, produse de creditare și intermediere în asigurări prin următoarele entități: UniCredit Leasing Corporation IFN, UniCredit Leasing Fleet Management și UniCredit Insurance Broker.

În prima jumătate a anului trecuit, UniCredit Leasing a finanțat bunuri cu o valoare totală de achiziție de 218 milioane de euro, în creștere cu 35% față de perioada similară a anului precedent. Cifra include volumul de leasing operațional derulat de UniCredit Leasing Fleet Management, care a fost de 25 milioane de euro.

În perioada analizată, valoarea noilor finanțări acordate de UniCredit Leasing Corporation în primul semestru a fost de 161,8 milioane de euro, în urcare cu 34% față de primul semestru din 2015.

viewscnt
Afla mai multe despre
leasing
tineri
unicredit leasing
imm