Finanțele vor împrumuta 48 - 50 miliarde lei de pe piața internă și 5 miliarde euro de pe piețele externe

Finanțele vor împrumuta 48 - 50 miliarde lei de pe piața internă și 5 miliarde euro de pe piețele externe
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 dec 2017

Ministerul Finanțelor va împrumuta aproximativ 48 - 50 de miliarde de lei de pe piața internă în anul următor, similar cu nivelul propus pentru acest an, în timp ce aproximativ 4,5 - 5 miliarde de euro urmează să fie atrași de pe piețele externe, în creștere comparativ cu 2017, potrivit Programului indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2018.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Ministerul Finanțelor Publice are în vedere atragerea de resurse financiare de pe piețele externe prin emiterea de euroobligațiuni într-un volum de 4,5 - 5 miliarde de euro (echivalent), în funcție de evoluțiile, condițiile și oportunitățile oferite de aceste piețe, și efectuarea de trageri din împrumuturi contractate de la instituțiile financiare internaționale în valoare de aproximativ 0,2 miliarde de euro. Ministerul Finanțelor Publice are în vedere, de asemenea, emiterea unui volum de titluri de stat pe piața internă în anul 2018 în sumă de 48 - 50 de miliarde de lei, cu o structură a maturităților 30%/50% (termen scurt versus termen mediu și lung", se precizează în documentul citat de Agerpres.

Împrumuturile de pe piața internă vor fi realizate prin emiterea de certificate de trezorerie cu discont pe termen scurt, de până la un an, inclusiv, obligațiuni de stat de tip benchmark pe termene medii și lungi precum și titluri de stat pentru populație, care să reprezinte circa 8% din valoarea titlurilor de stat emise pe piața internă, respectiv aproximativ 4 miliarde de lei.

Profit.ro a anunțat recent că Guvernul pregătește împrumuturi externe de 8 miliarde de euro în următorii 2 ani, din cauza cheltuielilor mari, și urcă puternic limita datoriei externe, la 27 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
imprumuturi
finantele