FMI: Datoria globală a urcat la maxime record și continuă să crească

FMI: Datoria globală a urcat la maxime record și continuă să crească
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 6 oct 2016

Datoria mondială a urcat la un nivel record și continuă să crească, avertizează Fondul Monetar Internațional (FMI), care recomandă statelor care se confruntă cu un nivel ridicat al datoriei private să ia măsuri pentru reducerea acesteia și evitarea declanșării unor noi crize financiare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Circa două treimi din totalul datoriei mondiale de anul trecut, estimată la un nivel record de 152.000 miliarde de dolari, reprezintă datorie privată, arată FMI în ediția din octombrie a Monitorului Fiscal, raport care acoperă 113 de țări.

Nivelul datoriei totale a urcat anul trecut la 225% din produsul intern brut global, de la circa 200% din PIB în 2002, potrivit documentului.

FMI: Băncile europene au nevoie urgentă de eliminarea creditelor neperformante CITEȘTE ȘI FMI: Băncile europene au nevoie urgentă de eliminarea creditelor neperformante

"Datoria mondială se află la un nivel maxim record și continuă să crească", spune Vitor Gaspar, directorul Departamentului pentru Afaceri Financiare din cadrul FMI, care notează că un nivel ridicat al datoriei private duce deseori la crize financiare.

"Recesiunile financiare sunt mai lungi și au implicații mai adânci decât recesiunile obișnuite, iar o slabă poziționare financiară inițială înrăutățește și mai mult situația", susține Gaspar.

Potrivit oficialului FMI, nivelul datoriilor diferă foarte mult în funcție de țară, cea mai mare parte a acestora fiind concentrată în economiile avansate și în câteva dintre economiile emergente de importanță sistemică.

"În general, țările cu venituri scăzute au și datorii mai mici. În cazul unor economii emergente, precum China, condițiile financiare relaxate au dus la acumularea de datorii private. China este o țară atât de mare, iar datoria corporațiilor non-financiare crește atât de repede, încât afectează în mod semnificativ traiectoria datoriei globale", explică Gaspar.

FMI recomandă țărilor cu un nivel ridicat al datoriei private să ia măsuri *țintite pentru reducerea acesteia, chiar dacă admite că, în unele cazuri, spațiul pentru manevrele fiscale s-a redus vizibil de la izbucnirea crizei financiare din 2008, iar eficacitatea politicilor monetare ar putea fi încă și mai redusă.

viewscnt
Afla mai multe despre
fmi
datoria mondiala
china