Francul elvețian rămâne supraevaluat

Francul elvețian rămâne supraevaluat
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 sep 2021

Francul elvețian rămâne puternic chiar după recentele deprecieri, a declarat vicepreședintele Băncii Naționale a Elveției (SNB), Fritz Zurbruegg, după ce moneda a ajuns la cel mai redus nivel față de dolar din ultimele trei săptămâni, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Moneda Elveției este văzută ca o investiție de refugiu în vremuri de incertitudini, datorită excedentului de cont curent masiv al țării. Aceste evoluții forțează SNB să intervină în mod regulat pentru a limita aprecierea francului și a proteja economia țării dependentă de exporturi, scrie Agerpres.

Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi

"Este clar pentru noi că francul este ușor supraevaluat la actualul nivel", a explicat oficialul, la o conferință economică, înaintea următoarei ședințe de politică monetară a SNB din 23 septembrie

De asemenea, a apreciat că actuala creștere a inflației în Elveția este un fenomen temporar, iar SNB ar putea majora bilanțul, dacă va fi necesar.

Recent, SNB a indicat că în viitorul apropiat nu există motive de schimbare a politicii monetare ultra-expansioniste, iar potențialul nivel mai ridicat al inflației nu reprezintă un motiv de schimbare a direcției.

INFOGRAFICE Leul - singura monedă din regiune care s-a depreciat în acest an. Criza politică trimite cursul la noi maxime istorice CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Leul - singura monedă din regiune care s-a depreciat în acest an. Criza politică trimite cursul la noi maxime istorice

Din 2015, Banca Națională a Elveției a redus la minus 0,75% rata dobânzii pentru depozitele constituite la SNB și intervine pe piețele valutare pentru a opri aprecierea francului elvețian. Moneda Elveției este văzută ca o investiție de refugiu în vremuri de incertitudini, datorită excedentului de cont curent masiv al țării. Aceste evoluții forțează SNB să intervină în mod regulat pentru a limita aprecierea francului și a proteja economia țării dependentă de exporturi.

Banca Națională a Elveției a utilizat anul trecut 110 miliarde de franci elvețieni (122,86 miliarde de dolari) pentru a contracara tendința de apreciere a monedei naționale în perioada pandemiei de coronavirus. Intervențiile Băncii Naționale a Elveției pe piețele valutare au urcat de la 13,2 miliarde de franci elvețieni în 2019, iar cifra cheltuită anul trecut reprezintă cel mai ridicat nivel din 2012 până în prezent.

viewscnt
Afla mai multe despre
francul elvețian