Franța semnalează că Libra, criptomoneda Facebook, nu îndeplinește cerințele pentru a putea fi lansată

Franța semnalează că Libra, criptomoneda Facebook, nu îndeplinește cerințele pentru a putea fi lansată
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 iul 2019

Ministrul francez al Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire, a subliniat miercuri că Libra, criptomoneda Facebook, nu îndeplinește cerințele pentru a putea fi lansată și a reafirmat faptul că se va opune ca o companie privată să aibă posibilitatea de a crea o monedă echivalentă celor suverane, relatează agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Nu putem să acceptăm vreo monedă de schimb cu același tip de puterea ca a celor suverane. Este nevoie de reglementare și, momentan, Libra nu îndeplinește cerințele", a declarat presei, la începerea reuniunii cu omologii din G-7, Le Maire, scrie Agerpres.

EXCLUSIV Case de marcat cu jurnal electronic - Finanțele schimbă Legea prevenirii. Nerespectarea obligației de a avea noile case de marcat va fi sancționată direct cu amenzi, de până la 10.000 de lei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Case de marcat cu jurnal electronic - Finanțele schimbă Legea prevenirii. Nerespectarea obligației de a avea noile case de marcat va fi sancționată direct cu amenzi, de până la 10.000 de lei

El a subliniat că în primul rând este o chestiune de suveranitate.

"Nu se poate converti într-o monedă suverană. Trebuie respectate regulile de luptă împotriva spălării de bani sau a finanțării terorismului, impuse tuturor celorlalte monede", a precizat acesta.

Facebook și alte 27 de organizații care formează Asociația Libra (printre ele Visa, Mastercard, Uber, Lyft, PayPal, eBay, Vodafone și Spotify) au anunțat în iunie, în mod oficial, crearea unei criptomonede până în 2020, care va fi integrată în WhatsApp și Messenger.

viewscnt
Afla mai multe despre
libra
facebook