Goldman Sachs ar fi dat cadouri unor oficiali libieni, în schimbul unor investiții riscante

Goldman Sachs ar fi dat cadouri unor oficiali libieni, în schimbul unor investiții riscante
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 iun 2016

Goldman Sachs Group ar fi făcut cadou călătorii de specializare și vacanțe în Maroc unor oficiali ai Autorității Libiene pentru Investiții (LIA), înainte de criza financiară mondială, pentru a-i influența să facă tranzacții riscante, care au dus la pierderi de 1,2 miliarde de dolari, afirmă avocați ai instituției din Liban, la începutul unui proces la Londra, relatează Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Un partener al Goldman a afirmat în 2008, într-un email, că Autoritatea Libiană pentru Investiții ”este foarte nesofisticată”, scrie News.ro.

O notă din partea unui vicepreședinte al Goldman Sachs felicita un coleg pentru că a vândut împrumuturi complexe cuiva care ”trăia în mijlocul deșertului, cu cămilele”, potrivit documentelor prezentate luni la proces.

Aceste atitudini sunt simptomatice pentru afacerile băncii cu instituția libiană, a afirmat un avocat al LIA.

Senatul a aprobat reducerea CAS cu 2 puncte procentuale la angajator și cu 3 puncte la angajat CITEȘTE ȘI Senatul a aprobat reducerea CAS cu 2 puncte procentuale la angajator și cu 3 puncte la angajat

Goldman este acuzată că s-a folosit de relațiile apropiate cu angajați ai LIA pentru a vinde investiții riscante. Relația s-a stricat în 2008, când instrumentele derivate legate de acțiunile băncii au provocat pierderi LIA.

Tranzacțiile cu LIA au adus Goldman un profit brut de 367,7 milioane de dolari, potrivit unui expert, martor în proces din partea LIA.

Pe de altă parte, reprezentanții Goldman susțin că criza financiară globală a durat mult mai mult decât au anticipat majoritatea participanților la tranzacțiile din piața financiară, iar LIA a fost victima recesiunii mondiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
goldman sachs